News

Viorica Dăncilă, mesaj dur împotriva PNL. Fostul lider PSD știe de ce liberalii refuză să majoreze alocațiile

01.06.2020 | 20:21
Viorica Dancila mesaj dur impotriva PNL Fostul lider PSD stie de ce liberalii refuza sa majoreze alocatiile
Viorica Dăncilă a transmis un mesaj de 1 iunie pentru copii. Foto: Inquam Octav Ganea
ADVERTISEMENT

Viorica Dăncilă a transmis un mesaj pe Facebook, cu ocazia Zilei Copilului, prin care a explicat de ce alocațiile nu au ajuns la 300 de lei pe lună.

Viorica Dăncilă a atacat PNL de 1 iunie. Mesajul fostului lider PSD

Fostul președinte al PSD susține că PNL a blocat cu intenție majorarea alocațiilor la 300 de lei, așa cum intenționa PSD. Dăncilă a remarcat că în trecut PSD a crescut alocațiile de la 84 la 150 de lei, cu toate că nici atunci resursele financiare ale României nu erau în exces.

ADVERTISEMENT

Împreună cu bucuria firească de pe chipurile celor mici, Ziua Copilului vine pentru noi, adulții, cu mesajul că e nevoie să facem mai mult pentru generațiile viitoare.

Ca premier al României am înțeles bine acest mesaj și de aceea, în primăvara anului trecut, Guvernul pe care l-am condus a majorat alocația pentru copii de la 84 de lei la 150 de lei. La acea vreme, cu susținerea PNL!

ADVERTISEMENT

Dar dacă noi am făcut atunci tot posibilul pentru a găsi resursele financiare, fără să ne plângem și să căutăm justificări că nu se poate, guvernul Ludovic Orban a făcut tot ce-a putut ca să blocheze și să întârzie noua majorare a alocațiilor votată de PSD. Din cauza guvernării liberale, copiii din România nu au azi, de ziua lor, alocații de 300 de lei pe lună”, a transmis Dăncilă pe Facebook.

Viorica Dăncilă crede că PNL are alte priorități atunci când vine vorba de investit banii din buget

Fostul lider al Partidului Social Democrat îi acuză pe cei din PNL că au alte priorități atunci când vine vorba de investit banii din buget, copiii României nefiind pe lista acestor priorități.

ADVERTISEMENT

Și nici acum, când în mod evident familiile din România au nevoie de bani în plus, iar restricțiile privind deficitele bugetare s-au relaxat în toată Europa în condițiile crizei coronavirusului, guvernul Orban nu dă semne că vrea să majoreze alocațiile.

În mod evident, prioritățile PNL sunt altele, fără legătură cu pregătirea unui viitor mai bun pentru copiii României.

ADVERTISEMENT

De 1 iunie, urez la mulți ani tuturor copiilor, iar guvernanților actuali le cer să facă ce trebuie pentru noile generații!”, a transmis Dăncilă.

ADVERTISEMENT