Viorica Dăncilă, mesaj ferm pentru organizațiile județene! „Demisia celor care nu îndeplinesc targetul”

Alexandru Năstase   
in Hot News
21/07/2019, 10:41
Viorica Dăncilă, mesaj ferm pentru organizațiile județene! „Demisia celor care nu îndeplinesc targetul” GALERIE FOTO
Viorica Dăncilă a trecut la amenințări în PSD. Sursa foto - facebook

Premierul Viorica Dăncilă și-a intrat serios în rolul de lider al social democraților. Astfel, recent numită președinte al PSD-ului, Dăncilă a transmis un mesaj ferm pentru organizațiile județene! Șefa Executivului a anunțat că toată lumea va avea fixat un target pentru alegerile prezidențiale și a declarat că liderii care nu vor atinge obiectivul ar trebui să demisioneze din funcții. Dăncilă spune însă că deocamdată nu s-a stabilit câte voturi trebuie să aducă fiecare.

Viorica Dăncilă, mesaj ferm pentru organizațiile județene!

„Da. Încă nu am stabilit procentul pentru fiecare organizaţie, dar acest lucru este este un act de normalitate. Atunci când eşti ales, îţi asumi o responsabilitate. Şi cred că această responsabilitate trebuie să şi-o asume fiecare organizaţie, pentru că nu putem obţine victoria pe care ne-o dorim dacă nu vom avea o implicare a tuturor organizaţiilor.

Fiecare organizaţie judeţeană va avea un target, îşi va asuma acest target, pentru că aşa cum preşedintele partidului, conducerea partidului, îşi asumă anumite lucruri, această asumare trebuie să meargă până la nivelul fiecărei comunităţi”, a răspuns premierul. Întrebată ce se va întâmpla cu liderii care nu vor atinge obiectivul fixat, Dăncilă a precizat că „în mod normal trebuie să îşi dea demisia. Atunci când îţi asumi un lucru, trebuie să-l duci la bun sfârşit”, a declarat preşedintele PSD.

Viorica Dăncilă, mesaj ferm pentru organizațiile județene! Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă vrea ca fiecare organizație să aducă un număr stabilit de voturi. Sursa foto – facebook

Dăncilă, mesaje de amenințare

Nu este singurul mesaj de amenințare pe care îl trimite Viorica Dăncilă în ultima perioadă. Șefa Executivului a precizat că va urma o analiză pe ministere începând de săptămâna viitoare. “Începând de luni avem o comisie, voi participa bineînţeles şi eu, în calitatea mea de prim-ministru. Vor mai fi ministere care vor fi analizate. De luni vom începe din nou analiza pe ministere, de data aceasta o analiză mult mai amplă, pe lângă analiza îndeplinirii măsurilor din programul de guvernare, pe lângă analiza modului în care miniştrii au fost în teritoriu, modul în care au comunicat, avem în vedere şi o restructurare pe fiecare minister în parte.

Aceasta va fi dublată de descentralizare, astfel încât probabil analiza o să dureze un pic mai mult, dar cred că este nevoie de acest lucru şi îl vom trata cu foarte multă seriozitate”, a afirmat Viorica Dăncilă. Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles