News

Viorica Dăncilă îi dă replica lui Iohannis: „E la fel de imatur și egoist ca Tăriceanu”

28.08.2019 | 20:58
Viorica Dancila ii da replica lui Iohannis E la fel de imatur si egoist ca Tariceanu

Viorica Dăncilă a vorbit despre discursul lui Klaus Iohannis și decizia președintelui de a nu accepta remanierea guvernului și mai multe numiri din anumite ministere. Dăncilă a arătat faptul că ar fi atacată pentru că este femeie și și a vorbit despre asemănările dintre Iohannis și fostul său partener de alianță, președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu.

Viorica Dăncilă, replică pentru Iohannis după ce nu i-a acceptat propunerea

Viorica Dăncilă a declarat că: „Am urmărit cu dezamăgire discursul pe care l-a avut candidatul Iohannis. De doi ani și jumătate s-a folosit de distincția pe care o deține pentru a sabota acest guvern. Nu și-a dat seama cât are nevoie România de stabilitaea statului. Este un comportament la fel de imatur și egoist ca cel al lui Tăriceanu. Unul abandonează guvernarea, celălalt refuză miniștri.”

Premierul susține că va merge în parlament pentru a primi susținere din partea aleșilor: „Noi însă ne vom continua activitatea. Vom merge în Parlament să ne găsim susținerea necesară pentru a duce guvernarea până la capăt.  Mai avem multe lucruri de făcut pentru țară. Nu am avut o guvernare perfectă, dar am avut o guvernare eficientă.  Domnul Iohannis își aduce singur laude. Ne anunță că e o țară stabilă, dar face tot posibilul să o instabilizeze. A refuzat miniștri după bunul plac.”

Viorica Dăncilă, replică dură pentru Klaus Iohannis
Viorica Dăncilă, replică dură pentru Klaus Iohannis *foto: facebook

Viorica Dăncilă susține că este atacată pentru că este femeie

Liderul PSD a ținut să sublinieze faptul că guvernul său se bucură de apreciere internațională: „Acest guvern este același lăudat de președintele Trump pentru performanțele economice, de toate statele europene pentru buna gestionare a consiliului Uniunii Europene, este același guvern care a făcut investiții în toate comunitățile locale.”

De asemenea, Dăncilă a ținut să precizeze că a fost atacată pentru că este femeie: „Îi asigur pe toți românii că în ceea ce privește nu a existat niciun act de corupție care să planeze asupra mea. Domnul Iohannis nu își dorește nici un guvern normal, nici un parlament normal și nici o societate normală. Trebuie să mă lupt cu toți acești bărbați de stat ai României care nu au înțeles că lupta politică este pe proiecte și nu pe cine jignește mai tare. Înseamnă că eu trebuie să am de partea mea toate femeile din această țară, toți oamenii de bine care vor consens și să ducem lucrurile până la capăt”, a mai spus președintele PSD.