News

Viorica Dăncilă și-a dat afară un consilier după ce ar fi fost insultată! Ce i-ar fi zis Anca Alexandrescu iubitei lui Liviu Dragnea

11.06.2019 | 12:58
Viorica Dancila sia dat afara un consilier dupa ce ar fi fost insultata Ce iar fi zis Anca Alexandrescu iubitei lui Liviu Dragnea
Viorica Dăncilă a dat-o afară pe Anca Alexandrescu după ce ar fi insultat-o *foto: adevarul.ro

Unul dintre primele lucruri pe care a trebuit să le facă Viorica Dăncilă după condamnarea lui Liviu Dragnea și preluarea puterii în PSD a fost să se descotorosească de toți consilierii pe care liderul PSD i-a pus în preajma sa pentru a îi controla toate mișcările. Unul dintre aceștia a fost consilierul onorific al premierului, Anca Alexandrescu. Potrivit lui Cozmin Gușă, fosta jurnalistă ar fi avut un limbaj neadecvat la adresa premierului, într-o conversație pe care o purta cu o persoană nenumită, dar pe care analistul politic a lăsat să se înțeleagă că ar putea fi iubita lui Dragnea, Irina Tănase.

Viorica Dăncilă a dat-o afară pe Anca Alexandrescu după ce i-a citit mesajele de pe telefon

Cel care a povestit acest episodul bizar dintre Anca Alexandrescu și Viorica Dăncilă a fost analistul politic Cozmin Gușă. El susține că Dăncilă ar fi văzut o conversație a consilierului său cu o „domnișoară foarte apropiată de Dragnea”, cel mai probabil iubita acestuia, Irina Tănase:

Un episod de-al Vioricăi Vasilica, cu consiliera sa, despre care am întrebat de ce o dă afară. Mi s-a povestit că cele două erau la o întâlnire oficială, iar consiliera s-a dus la baie, iar pe telefonul consilierei Viorica s-a uitat și a văzut că sunt niște mesaje de la o domnișoară foarte apropiată de Dragnea, în care aceasta întreba: Vaca aia se mai ia de Liviu?’ Iar consiliera răspundea – ‘Las-o dracului de vacă că n-are atâta curaj”! Aceste mesaje mi-au fost confirmate de două persoane din PSD. Iar de aici s-a produs ruptura cu acea consilieră, pentru că așa era tratată Viorica Vasilica de la nivel de vârf, iar ăsta a fost un lucru care într-adevăr a întărâtat-o!”, a spus Cozmin Gușă la Realitatea TV.

Viorica Dăncilă a dat-o afară pe Anca Alexandrescu după ce ar fi insultat-o *foto: adevarul.ro
Viorica Dăncilă a dat-o afară pe Anca Alexandrescu după ce ar fi insultat-o *foto: adevarul.ro

Cine este Anca Alexandrescu, femeia care reprezenta interfața lui Liviu Dragnea la Guvern

Anca Alexandrescu a ocupat funcția de consilier onorific la Palatul Victoria imediat după ce Viorica Dăncilă a preluat șefia Guvernului, la începutul anului 2018. Ea a fost pusă special în această funcție de liderul PSD, Liviu Dragnea. Anca Alexandrescu este fiica jurnalistului Horia Alexandrescu și a fost căsătorită cu patronul EVZ, Dan Andronic. De-a lungul carierei sale, Alexandrescu a coordonat comunicarea mai multor nume cunoscute din politica românească, precum foștii premieri Adrian Năstase și Victor Ponta, dar și a fostului primar general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Demiterea Ancăi Alexandrescu a fost văzută de mulți drept o îndepărtarea Vioricăi Dăncilă de Liviu Dragnea, Pusă în funcția de președinte interimar al partidului, Dăncilă a început să facă curățenie atât în govern cât și în partid și a eliberat din funcții mai mulți oameni apropiați de Dragnea, printre care se numără și Darius Vâlcov sau fostul șef al ANAF, Mihaela Triculescu.