Virgil Popescu: ”Au fost retrase de la vânzare 20 de milioane de măști neconforme”

Cerasela Stafie   
în HotNews
25/11/2020, 23:34
Virgil Popescu: ”Au fost retrase de la vânzare 20 de milioane de măști neconforme”
Virgil Popescu: ”Au fost retrase de la vânzare 20 de milioane de măști neconforme” Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Virgil Popescu anunță că numărul măștilor neconforme retrase de la vânzare se ridică la 20 de milioane, adăugând că valoarea amenzilor aplicare este de 18 milioane de lei. Acesta a venit cu lămuriri după ce a anunțat că jumătate din măștile de pe piață au fost retrase de la vânzare, iar declarațiile lui au făcut vâlvă.

Ministrul de resort a explicat că verificările s-a făcut în urma unor reclamații primite de ANPC .„Aceasta este realitatea pe care au descoperit-o inspectorii Protecției Consumatorilor pe teren. Noi am pornit această campanie de verificare a conformității măștilor pentru că au fost sesizări multiple la ANPC și am luat decizia, cam cu o lună în urmă, să facem aceest control”.

Totodată, acesta afirmă că s-a rezolvat o problemă și au fost scanate absolut toate canalele de vânzare, inclusiv online, iar verificările nu au fost anunțate, în ideea că produsele ar fi putut să dispară de pe rafturi.

Virgil Popescu: „20 de milioane de măști neconforme, retrase de la vânzareș și amenzi de 18 milioane de lei

„După finalizarea acestei anchete, au fost disctuții cu reprezentanții instituției de mai sus și s-a decis publicarea acestor informații pentru că oamenii au dreptul să știe ce s-a întâmplat”, a povestit ministrul, în direct la B1 TV.

„S-au dat amenzi de 18 milioane de lei tuturor, și supermaketurilor, și farmaciilor, si depozitelor, tuturor. Pentru că nu mi s-a părut normal ca tu, hipermarket, sau tu, farmacie, să accepți la vânzare produse nonconforme, chiar dacă responsabilitatea, până la urmă, e a celui care îți vinde marfa. Au fost la vânzare măști neconforme, ele au fost oprite, și vorbim de peste 20 de milioane de măști, oprite de la comercializare”, a completat Popescu.

Ministrul Economiei a precizat și că acest dosar o să fie înaintat Parchetului, în urma unei discuții cu directorul general și cu vicepreședintele de la ANPC,  „pentru că este posibil să vorbim despre fapte penale. Nu mi se pare normal să accepți, să introduci pe piață și să minți consumatorii.”

Au fost descoperite 3 tipuri de măști pe piață, explică ministrul, măști de protecție, măști medicale și măști pentru protecție. Primele două au standarde, iar a treia categorie nu. „Mâine va fi pus în dezbatere publică un ordin al Autoritatății pentru protectia consumatorului prin care o să-i obligăm pe toți comercianții să scrie ce tip de mască e”.

Virgil Popescu precizează foarte clar că toate măștile produse de companiile românești s-au dovedit a fi conforme și nu au fost găsite nereguli la niciun producător din țara noastră. „Absolut toate firmele producătoare românești respectă standardele, toate măștile sunt conforme.

Recomand românilor să caute produse românești, credeți-mă că sunt foarte bune. Au trecut de testele de la Ministerul Apărării sunt cu adevărat bune”, a spus acesta.

Închide ×