Fotbal intern

Virgiliu Postolachi a refuzat Moldova şi Franţa pentru naţionala României. Gestul făcut de jucătorul lui PSG

07.09.2018 | 12:20
Virgiliu Postolachi a refuzat Moldova si Franta pentru nationala Romaniei Gestul facut de jucatorul lui PSG

FRF (Federaţia Română de Fotbal) a insistat ca documentele necesare pentru ca Virgiliu Postolachi să primească cetăţenia română să fie rezolvate cât mai repede, iar fotbalistul lui PSG a decis să refuze să joace pentru Moldova şi Franţa, menifestându-şi dorinţa să evolueze în prima reprezentativă condusă de Cosmin Contra.

În vârstă de 18 ani, Virgiliu Postolachi nu a vrut să joace pentru Moldova şi Franţa şi aşteaptă să fie chemat de Cosmin Contra la echipa naţională a României. Moldovenii au vrut să-l convingă pe fotbalistul lui PSG să joace pentru ei, iar imediat după ce Postolachi a devenit cetăţean român, acesta a primit convocare şi la naţionala Moldovei, dar nu a dat răspuns până acum.

Virgiliu Postolachi a refuzat Moldova şi Franţa pentru naţionala României

Virgiliu Postolachi nu a refuzat oficial convocarea venită de la naţionala Moldovei, iar selecţionerul Alexandru Spiridon îl aşteaptă pe atacantul lui PSG la lot. Mai mult, preşedintele Federaţiei din Moldova, Pavel Ciobanu, este dispus să meargă personal la Paris să îl convingă pe fotbalistul în vârstă de 18 ani să refuze oferta FRF de a jucat pentru naţionala României. Mai mult, Ciobanu susţine că Virgiliu Postolachi nu are nicio şansă să joace pentru România, ci doar pentru Moldova şi Franţa.

“Postolachi, conform regulilor FIFA, poate juca doar pentru naţionala Franţei sau cea a Moldovei. El s-a întâlnit cu fraţii noştri de la Federaţia din România. Nu ştiu ce au vorbit, dar mai spun încă o dată că nu au nicio şansă. El nu a trăit nicio o zi în România. Dacă bunicii erau născuţi în România, nu exista nicio întrebare, dar toţi sunt născuţi în Moldova, după anul 1940. Nu ştiu ce poate să se întâmple ca să fie încălcate regulile ca să joace la naţionala României. El poate juca doar pentru Franţa, că a locuit acolo de la trei ani, şi pentru Moldova, pentru că s-a născut aici”, a spus preşedintele Federaţiei Moldovene de Fotbal, Pavel Ciobanu, pentru Canal3.

Ce zice selecţionerul reprezentativei Moldovei

Virgiliu Postolachi, fotbalistul care a refuzat Moldova şi Franţa pentru România, în timpul unui antrenament al PSG-ului
Virgiliu Postolachi a refuzat să joace pentru Moldova şi Franţa pentru România. Atacantul în timpul unui antrenament al lui PSG

“Prea multă polemică în jurul lui Virgiliu Postolachi. Eu cred că, în sânul familiei, încă nu au decis ce vor să facă în fotbal și eu îi doresc…unde ar juca și ce decizie ar primi-o, să aibă o carieră foarte bună și foarte frumoasă deoarece e un jucător de perspectivă, a spus selecţionerul Republicii Moldova, Alexandru Spiridon.

La vârsta de 18 ani, Postolachi se poate lăuda cu două titluri de campion al Franței, cu U17 în sezoanele 2015-2016 și 2016-2017. Fotbalistul, care a fost cooptat de către scouterii celor de la PSG încă de acum cinci ani, din vara lui 2013, a reușit o ”dublă” în finala campionatului francez, dintre PSG U17 și AS Monaco U17, scor 3-0, disputată la data de 3 iunie 2017.

Republica Moldova se duelează cu Belarus, San Marino şi Luxemburg în Liga Naţiunilor

Republica Moldova va juca sâmbătă, 8 septembrie cu Luxemburg, în Liga Naţiunilor. Apoi, jucătorii lui Alexandru Spiridon vor juca la Chişinău, pe 1 septembrie, cu Belarus. Din grupa Moldovei mai face parte San Marino. Pentru cele două partide, selecţionerul Spiridon nu se poate baza pe liderii Alexandru Epureanu, Artur Ioniţă şi Alexandru Gaţcan.

De partea cealaltă, echipa naţională a României se duelează cu Muntenegru, Serbia şi Lituania în Grupa a 4, Seria C. Primul meci al “tricolorilor” are loc azi, de la ora 21.45, cu Muntenegru, pe stadionul “Ilie Oană”. Pe 10 septembrie va juca în deplasare cu Serbia.