Scăpată de sub presiunea debutului la Roland Garros şi de trecerea cu brio a testului de rezistenţă al gleznei, Simona Halep a avut o singură grijă, în dimineaţa de după victoria cu Cepelova: “Cum e ligamentul? E tot bine?” Alături de ea, multă lume s-a întrebat, precaut, dacă nu cumva, după meciul de la “Suzanne Lenglen”, e posibil ca glezna să se inflameze iar.
Asta a fost teama pe care am avut-o şi noi în minte toată dimineaţa de miercuri. Mişunând printre terenurile de la Roland Garros, între meciul Petrei Kvitova şi primul set pierdut de Muguruza, nu ne-a stat gândul decât la ligamentul rupt, dar “80% OK”, cum ne asigura Simona, marţi. Este, totuşi, RUPT! Dacă s-a inflamat?!
Gândurile gri s-au risipit după-amiază, când numărul 4 mondial şi-a făcut apariţia pe unul din terenurile de lângă bătrânul “Parc des Princes”. Simo era jovială, zâmbea şi păşea fără nicio jenă. “Hai, că e bine”, mi-am spus în sinea-mi, văzând-o cum calcă apăsat pe zgura înfierbântată de temperatura foarte ridicată de miercuri, de la Paris.
Şi, într-adevăr, Simona e chiar bine! Degajată, românca s-a pregătit la turaţie maximă, şi-a supus piciorul drept la efort maxim, ruperi de ritm, schimbări de direcţie, iar subiectul “gleznă” pare a fi un capitol închis. Deocamdată. Cel puţin asta vedem şi ne place să credem, iar ghinionul sperăm să nu aibă o altă părere… Ce gând urât! Ptiu, drace!
La câteva minute după începerea antrenamentului, şi-a făcut apariţia şi managerul Simonei, doamna tenisului românesc, Virginia Ruzici. Cochetă, ca întotdeauna, fosta campioană de la Roland Garros s-a aşezat neobservată pe o bancă din vecinătatea terenului şi a supervizat şedinţa de pregătire condusă de Darren Cahill.
Da, am spus bine! Fostul antrenor al lui Agassi chiar a cucerit-o pe “nărăvaşa” Simona. Cea care ştiam că renunţă, că se dă de ceasul morţii – când e încă vie în meci, care se ceartă pe sine însăşi, ca o soacră cicălitoare pe propriul ginere. Şi când merită, şi când nu!
Pe viitor, vă sfătuiesc să vă încredeţi în vorbele lui Halep, dacă aveţi vreodată dubii despre ceea ce spune. Nu a învăţat (încă) să mintă frumos! Se comportă şi vorbeşte exact aşa cum gândeşte şi este ea. Falsitatea lipseşte din bagajul pe care îl cară în spate la fiecare pas din circuitul WTA, fie că este pe teren, fie că este în sălile de conferinţă. Personal, şi eu m-am îndoit uneori. Dar Simona chiar este sinceră în ceea ce spune, indiferent dacă are un discurs pozitiv sau nu. Şi-mi confirmă, de patru zile încoace, de când îi urmăresc fiecare pas pe terenul de tenis, că a realizat, indiferent de starea pe care o are – fie jovială, fie crispată – că a refula fără control nu îi face decât foarte mult rău. Ei şi carierei sale. Că momentul Miami chiar a fost depăşit.
Într-un exerciţiu de sinceritate cu ea însăşi, Simona şi-a pus gândurile pe hârtie pentru “The Straits Times”, din Singapore, în avanpremiera WTA Finals.
Viitorul – de luni – număr 3 mondial şi-a pus încă o dată cenuşă în cap, după acel de tristă amintire dialog de on-court coaching, de la Miami. Şi s-a dat pe mâna lui Cahill, cu adevărat. “La începutul acestui an, un jurnalist m-a întrebat ce aspecte ale personalităţii mele mă ajută pe terenul de tenis şi ce aspecte îmi subminează jocul. E o întrebare interesantă, la care am răspuns uşor: ambiţia mea. Îmi doresc să realizez lucruri măreţe, să-mi folosesc talentul la maxim pentru a obţine cat mai multe din cariera mea în turneu.
Legat de ce-mi subminează jocul – încrederea în mine. Dacă eşti unul dintre cei mai buni în profesia ta, eşti probabil un perfecţionist. Eu sunt perfecţionistă, şi când lucrurile nu merg cum vreau eu, devin foarte critică cu mine însămi. Uneori prea critică. În momentele dificile pe teren, am dificultăţi în a gândi pozitiv. Cred că pot schimba asta, dar e nevoie de ceva muncă.
În martie, la Miami Open, ar fi trebuit să o bat pe Johanna Konta în două seturi în semifinale. Am servit pentru meci, dar am pierdut în trei seturi. Când antrenorul meu, Darren Cahill, a venit să vorbească cu mine (la OCC), după ce-am pierdut al doilea set, eram prea furioasă pe mine ca să-l mai ascult.
Acel moment a fost transmis în întreaga lume. L-am revăzut. Mi-a fost ruşine de cum m-am comportat, dar m-a făcut să înţeleg că trebuie să mă mă schimb. Nu pot să mă comport aşa. Am pierdut câteva meciuri importante din cauza acestei atitudini. Am avut nişte discuţii dure cu Darren după Miami şi mi-a spus că trebuie să mă schimb şi avea dreptate. Am decis să-mi limpezesc mintea, să înţeleg ce am greşit, ce trebuie să îmbunătăţesc pentru a deveni mai puternică şi mai pozitivă pe teren. Aşa că am luat o decizie. Trebuie să fiu mai blândă cu mine şi mai iertătoare. Acum sunt aşa.
M-am schimbat şi sunt mult mai bună pe teren. Dar lucrurile astea nu se întâmplă peste noapte. Sper să-mi pot păstra acestă atitudine. Perspectiva mea a fost modificată de circumstanţe. Nu mi-am început sezonul prea bine din cauza accidentărilor, aşa că acum nu mai simt presiunea. Sunt mult mai relaxată.”
“Mă ajută foarte mult faptul că suntem în sezonul de zgură. Am fost campioană la juniori la Roland Garros şi am reuşit să fac finala acolo în 2014. De asemenea, am ajuns până în semifinale la Wimbledon, şi-am câştigat majoritatea titlurilor mele pe hard. Am jucat bine şi am avut rezultate foarte bune pe toate suprafeţele de joc, dar cel mai mult îmi place zgura. Mă simt acasă pe această suprafaţă. Mă simt în siguranţă. Asta ajută foarte mult la atitudinea mea (pozitivă).
Am pierdut multe turnee la începutul anului, iar acum încerc să-mi construiesc un joc puternic şi să mă gândesc la viitor. Anul trecut puneam foarte multă presiune pe mine însămi cu fiecare turneu, pentru a avea o realizare mare. Nu mai fac asta. Mă gândesc acum doar la munca de zi cu zi, să dau tot ce pot mai bun în fiecare zi la antrenament, să lucrez la partea mentală şi să mă bucur pentru că iubesc sportul ăsta.
În trecut, nu arătam pe teren cât iubesc tenisul. Eram negativă, eram nervoasă, eram supărată. Acum îmi doresc să-mi schimb perspectiva. Nu mă mai gândesc la rezultatele mari sau la obiectivele foarte mari. Pur şi simplu o iau turneu cu turneu şi mă concentrez pe atitudinea mea. Acesta este scopul meu principal. Sper să-mi menţin acest sentiment şi să devin din ce în ce mai puternică, bucurându-mă de tenis din ce în ce mai mult” (traducerea aparţine colegilor de la treizecizero.ro)
Aceasta este Simona pe care am văzut-o şi miercuri, la antrenament. Atentă la sfaturile lui Cahill, Simona s-a transformat într-o şcolăriţă ascultătoare, care-şi face sârguincioasă temele şi căreia nu îi este teamă sau ruşine să ridice două degete către “profesorul” său, cerându-i să mai repete o dată exerciţiul dat, până îi iese la perfecţiune.
Iar motivul şedinţei de pregătire chiar a meritat repetările, acolo unde Halep a simţit că nu e ok. Simona a lucrat foarte mult la forehand, de care ea însăşi a recunoscut că nu a fost tocmai mulţumită, în meciul cu Cepelova, dar şi la contracararea tacticii adversarei. “Joacă numai sliceuri”, spunea constănţeanca atunci când a fost întrebată de Tatjana Maria. Iar Cahill l-a transformat pe partenerul de antrenament al Simonei într-o “Tatiană” până la epuizare: “Slice it! As fast as u can!”
Asta în timp ce pe marginea terenului, deja înfiripasem o conversaţie cu doamna Ruzici, în speranţa obţinerii unui interviu mult râvnit cu cea care a câştigat Roland Garrosul în urmă cu 39 de ani:
“- Ştiţi că rolul meu este altul, nu să vorbesc cu presa… Voi vreţi detalii despre Simona!?
– Nu, Doamnă! Noi vrem un Grand Slam pentru Simona! Restul reprezintă, într-adevăr, doar detalii!
Virginia Ruzici zâmbeşte şi ne face o promisiune, egală cu încrederea pe care o are în Simona. “Haideţi să vorbim prin semifinale!”… răspunzându-ne, astfel, la una din întrebările pe care le avem pregătite.
Aşa să fie! Pasul 2, astăzi, de la ora 16:00, pe “Suzanne Lenglen”.