Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Vivi Răchită, antrenat de Gigi Mulțescu la Ankaragucu. „Mi-e foarte greu să vorbesc de el la trecut”

Gigi Mulțescu, mare antrenor român, s-a stins din viață din cauza unei pneumonii severe. Înmormântarea va avea loc miercuri, la cimitirul Reînvierea.
17.09.2024 | 20:01
Vivi Rachita antrenat de Gigi Multescu la Ankaragucu Mie foarte greu sa vorbesc de el la trecut
Vivi Răchită, amintiri cu Gigi Mulțescu: „Ne strângeam cu toții și mai jucam împreună E păcat”. Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Fotbalul românesc a pierdut un mare antrenor. Gigi Mulțescu s-a stins din viață în weekend-ul trecut. El era internat la urgențe după ce a dezvoltat o pneumonie severă. Tratamentul cu antibiotice nu a mai funcționat, iar organismul său, deja slăbit, a cedat în cele din urmă.

Vivi Răchită, amintiri cu Gigi Mulțescu: „Ne strângeam cu toții și mai jucam împreună E păcat”

Vestea tragică a zguduit sportul românesc. Mulțescu a fost un mare jucător și un imens antrenor care a dat maximul la orice echipă pe la care a trecut. A scris istorie pentru Jiul Petroșani și Dinamo București, însă a antrenat și salvat numeroase grupări din România.

ADVERTISEMENT

Vivi Răchită a avut ocazia de a lucra cu Gigi Mulțescu în două rânduri: odată în perioada când încă era jucător și odată când avea o funcție administrativă la Petrolul Ploiești. Acesta și-a adus aminte cu tristețe de felul unic în care se comporta fostul antrenor.

„Eu cu domnul Gigi Mulțescu am avut două interacțiuni. Prima oară, am fost jucătorul său la Ankaragücü acum 24 de ani, m-a antrenat 6 luni. A doua oară, pe vremea când eram manager general la Petrolul, l-am pus principal în perioada 2011-2012, atunci când aveam echipa aia cu Boujemaa și Hamza. În al doilea sau al treilea meci am jucat în Groapă cu Dinamo și am câștigat cu 3-1.

ADVERTISEMENT

El era un adept al jocului ofensiv. Am multe amintiri cu el de la meciurile de Old Boys. Ne strângeam cu toții și mai jucam împreună. Îmi e foarte greu să vorbesc despre domnul Gigi Mulțescu la trecut. Știu familia. Am stat cu doamna Mulțescu la masă. E păcat. Pentru valoarea lui ca jucător și ca antrenor a primit foarte puține în schimb.

ADVERTISEMENT

Mergeam la antrenamente și cel puțin o oră făcea doar faze de atac. Foarte mult se concentra pe traseele de joc. El a fost un jucător imens. Dădea pase cu exteriorul, de se mirau jucătorii străini care nu îl cunoșteau. A fost imens. Juca și la 60 și ceva de ani. Venea la meciuri la Old Boys și nu voia să fie schimbat. Își dorea să joace tot meciul la 60 și ceva de ani”, a explicat Vivi Răchită în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Când va avea loc înmormântarea lui Gigi Mulțescu

Horia Ivanovici a anunțat unde și când va fi înmormântat marele antrenor român Gigi Mulțescu. Trupul său va fi depus la stadionul lui Dinamo. Nu este singura personalitate istorică pentru „câinii roșii” care a decedat; și Valentin Samungi a trecut în neființă.

„Din păcate, nea Gigi Mulțescu s-a dus la ceruri ieri, Dumnezeu să îl odihnească. Înmormântarea va fi miercuri, la cimitirul Reînvierea. Și nea Gigi și fostul mare handbalist Samungi vor fi depuși astăzi la muzeul Dinamo.

ADVERTISEMENT

Regretatul Samungi, cine vrea să îi aducă un omagiu regretatului handbalist o poate face astăzi până la ora 16:00, iar lui nea Gigi Mulțescu până mâine la ora 10:00. O să vreau să mă duc și eu diseară”, a transmis Horia Ivanovici la FANATIK SUPERLIGA.

ADIO, Gigi Multescu! DEZVALUIRE TERIBILA: “DINAMO ARE SI ACUM SA-I DEA BANI!”