În 7 etape, Adrian Mutu a obținut 5 puncte din 21 posibile. În urma celor 3 înfrângeri consecutive și a problemelor financiare, mai ales, Vivi Răchită se teme pentru viitorul celor de la Petrolul.
Vivi Răchită admite că după ratarea play-off-ului viitorul celor de la Petrolul este foarte greu. Plecările jucătorilor Zima și Tudorie au dezechilibrat formația din punct de vedere sportiv, prin rezultatele nesatisfăcătoare, însă altul este aspectul cel mai grav.
Fostul jucător și antrenor al ploieștenilor se teme că problemele financiare ar putea să o tragă foarte mult în jos pe Petrolul. În acest moment, echipa se află la 5 puncte distanță de zona roșie a clasamentului, după înjumătățire, însă elevii lui Adrian Mutu trebuie să acumuleze cât mai multe puncte în play-out.
“Suntem supărați toți găzarii de când au plecat Topal, Zima, Tudorie. Zima și Tudorie au fost cei mai buni jucători ai noștri. Irobiso e umbra jucătorului care era la Dinamo, nu are nicio treabă cu postul de atacant.
Ne dorim mai mult, dar situația financiară e cea dureroasă, nu cea fotbalistică. Sperăm să scăpăm de probleme. Avem jucători cu valoare și cu experiență. În play-out orice victorie sau înfrângere te poate duce acolo jos.
Petrolul are 37 de puncte acum, iar după înjumătățire va avea 19, la 5 puncte de baraj. Sperăm să câștigăm cu Sepsi, echipă care nu mai are obiectiv. Noi la Petrolul nu vom avea licență pentru a juca în cupele europene, chiar dacă terminăm pe locul 7.
Ce înseamnă o decizie greșită acum cam 4 ani, când autoritățile au chemat conducerea de atunci pentru a face o asociere. Cei de acum trebuie să atragă mai mulți sponsori și să gândească lucrurile mai bine. Se puteau da bani atunci, iar acum legea e mai diferită, le e frică să mai dea bani”, a declarat Vivi Răchită la FANATIK SUPERLIGA.
Și Andrei Vochin a intervenit în discuție și susține că Petrolul trebuie să rezolve cât mai multe probleme financiare pentru a evita depunctările: “Trebuie să aibă grijă cu punctele, pentru că din cauza datoriilor există șansa unor depunctări până la acordarea licenței.
Și Sibiul a avut problema asta. Trebuie să aibă grijă și să își plătească datoriile care trebuie plătite urgent. Pentru ca punctele câștigate pe teren să rămână în picioare”.