Fotbal intern

Vizită-surpriză la părinții lui Cătălin Hîldan! A fost prima la acest nivel în casa de la Brănești. Exclusiv

03.02.2021 | 20:48
Vizitasurpriza la parintii lui Catalin Hildan A fost prima la acest nivel in casa de la Branesti Exclusiv
Vizită-surpriză la părinții lui Cătălin Hîldan: George Cosac, Cristi Hîldan, Marin Hâldan, Ionuț-Adrian Popa, Adrian Popescu
ADVERTISEMENT

Astăzi, 3 februarie 2021, regretatul Cătălin Hîldan, simbolul peluzei dinamoviste care îi poartă numele, PCH, ar fi împlinit 45 de ani… Părinții „Unicului Căpitan” au avut o surpriză în această zi tristă: i-au vizitat oficiali de cel mai înalt nivel de la Dinamo.

N-au mai fost suporterii, galeria din Peluza Cătălin Hâldan, cum s-a întâmplat de fiecare dată pe 3 februarie și pe 5 octombrie (nu întrebați ce s-a întâmplat pe această dată în anul 2000…), tradiție întreruptă de Al Treilea Război Mondial, declanșat de atacul împotriva întregii lumi al coronavirusului SARS-CoV-2.

ADVERTISEMENT

Nu s-a mai cântat, nu s-a mai scandat în curtea casei din Brănești și pe trotuarul din față când nu încăpeau toți fanii în curte, nu s-a mai îmbrățișat nea Marin Hâldan cu zeci și zeci de „câini” cu lacrimi în ochi…

Vizită surpriză la părinții lui Cătălin Hîldan! A fost prima la acest nivel în casa de la Brănești

Nu vă închipuiți cumva că este vorba de cineva din conducerea lui FC Dinamo 1948! Nu vă închipuiți că Pablo Cortacero sau vreunul dintre ceilalți escroci din banda sa care îngroapă echipa de fotbal au avut neobrăzarea, deși n-ar fi fost de mirare, să întineze memoria lui Cătălin Hîldan…

ADVERTISEMENT

Vizita surpriză la familia Hîldan au făcut-o oamenii de la vârful Clubului Sportiv Dinamo, președintele Ionuț-Adrian Popa și vicepreședintele Adrian Popescu. Însoțiți de directorul de marketing al Academiei CS Dinamo, Cristi Herciu și fostul președinte al clubului George Cosac, vicepreședintele Federației Române de Tenis.

A fost prezent și fratele lui Cătălin Hîldan, Cristi, membru în conducerea DDB și Consiliul de Administrație al clubului de fotbal, cooptat de curând de Ionel Dănciulescu, din postura sa de manager, în staff-ul Academiei CS Dinamo, ca instructor sportiv.

ADVERTISEMENT

Președintele Clubului Sportiv Dinamo, subcomisar de poliție Ionuț-Adrian Popa (numit în funcție în 22 iunie 2020, în locul lui George Cosac, care a ieșit la pensie după 33 de ani în cadrul clubului), i-a povestit lui nea Marin despre planurile noului stadion, în proiectul căruia s-a implicat cu multă convingere, fiind hotărât să rezolve problema „milenară” care îi obsedează pe toți dinamoviștii.

Sarcasticul prin definiție Cornel Dinu „crede” în președintele lui CS Dinamo, Ionuț-Adrian Popa

Cornel Dinu scria numai de bine despre președintele CS Dinamo într-un editorial de pe fanatik.ro, anul trecut, după ce a fost invitat de acesta la o discuție la sediul clubului sportiv Dinamo. …Iar Cornel Dinu nu este genul de om care să se „repeadă” cu laudele despre cineva…

ADVERTISEMENT

„Președinte la CS Dinamo a fost numit un ofițer de carieră, subcomisarul de poliție (pe „vechi”, maiorul) Ionuț Adrian Popa, cu educația și instruirea de a servi clubul și nu din club să se servească pe sine, ca toți cei dinaintea sa, cu excepția lui George Cosac” – Cornel Dinu

„Am stat de vorbă cu actualul președinte de la CS Dinamo, subcomisarul de poliție Ionuț Adrian Popa. Filingul îmi spune că numirea sa de către ministrul Vela s-ar putea să fie benefică pentru club. În primul rând știe să asculte, mare calitate în ziua de azi. Și are numai 32 de ani…” – Cornel Dinu

Până la „materializarea” impresiei de început a lui Cornel Dinu, inițiativa de azi a lui Ionuț-Adrian Popa i-a adus o umbră de zâmbet lângă lacrima permanentă din ochi lui nea Marin Hâldan în ziua când fiul său Cătălin trebuia să împlinească 45 de ani…

Sau, poate, a contribuit și vestea că nepotul Cătălin Hâldan, 17 ani, fiul lui Cristi, a fost chemat de Jerry Gane la antrenamentele primei echipe… Mâine se prezintă la Săftica.

  • „Sunt tare, tare supărat pe ce se întâmplă la Dinamo… Nu aș fi crezut niciodată că o să ajung să trăiesc așa vremuri grele din cauza ticăloșilor care au luat echipa. Se răsucește Cătălin al meu în mormânt…” – Marin Hâldan
  • „Este prima dată când un președinte și un fost președinte de la Clubul Sportiv Dinamo au venit la Brănești. A însemnat ceva asta pentru mama și mai ales pentru tata. Mi-e greu să-i văd plângând mereu de ziua asta… Eu am o vorbă: adevărații dinamoviști rezistă timpului, distanței și tăcerii” – Cristi Hîldan
  • 33 de ani va împlini președintele CS Dinamo, subcomisarul de poliție Ionuț-Adrian Popa pe 16 aprilie. „Pe parcursul carierei a deținut funcții de comandă și execuție în cadrul Direcției Generale de Protecție Internă a MAI, funcții de execuție în cadrul Inspectoratului General de Aviație al MAI, precum și funcții de comandă la nivelul Jandarmeriei Române”, scrie în prezentarea sa de pe csdinamo.eu.
ADVERTISEMENT