Fotbal international

Vlad Chiricheș, Ianis Hagi și Ionuț Radu apar alături de Pele, Maradona sau Zidane. Au fost incluși în campania FIFA pentru recunoașterea meritelor celor din linia întâi în lupta cu COVID 19. Video

13.05.2020 | 12:40
Vlad Chiriches Ianis Hagi si Ionut Radu apar alaturi de Pele Maradona sau Zidane Au fost inclusi in campania FIFA pentru recunoasterea meritelor celor din linia intai in lupta cu COVID 19 Video
ADVERTISEMENT

FIFA a organizat sub sloganul #WeWillWin o mare campanie în lumea fotbalului, prin care a cerut ca nume sonore din istoria și prezentul balonului rotund, precum și jucătorii considerați semnficativi de către federațiile țărilor lor să apară într-un clip video și să își manifeste recunoștința față de cei din linia întâi îin lupta antiCOVID19 aplaudându-i.

Aplauze pentru medici, cadre sanitare, farmaciști, voluntari

Intră în această categorie a celor care au dus greul pe perioada pandemiei în primul rând doctorii și toate cadrele sanitare, dar și farmaciștii, forțele de ordine, cei care lucrează în industria alimentară și firme de curierat,  cei care asigură transportul în comun și voluntarii care îi ajută pe cei în nevoie.

ADVERTISEMENT
Trei români incluși în campania FIFA pentru recunoașterea meritelor celor din linia întâi în lupta cu COVID 19. Vlad Chiricheș, Ianis Hagi și Ionuț Radu alături de Pele, Maradona sau Zidane. Video. Foto: FRF.ro

Printre numele mari din sportul rege care au răspuns prompt la această chemare a forului mondial se află brazilianul Pele, argentinianul Diego Maradona, francezul Zinedine Zidane, italianul Gianluigi Buffon sau englezul David Beckham.

FRF și-a desemnat ambasadorii

FRF și echipa națională a României au fost invitate de către FIFA să se alăture acestei campanii și cei trei jucători care apar în acest clip aplaudând sunt Vlad Chiricheș, căpitanul „tricolorilor”, Ionuț Radu și Ianis Hagi.

ADVERTISEMENT

Astfel de mesaje au fost adresate cadrelor medicale nu doar la inițiativa FIFA. Jucătorii de la Liverpool au realizat un clip video de mulțumire pentru sistemul medical din Marea Britanie și antrenorul Jurgen Klopp a plâns când a văzut un video în care cadre medicale cântau imnul cormoranilor.

Mesaje de peste tot în lumea fotbalului

Și în Italia, Spania sau Germania sportivii au găsit de cuvință să adreseze prin mesaje filmate recunoștința lor în special pentru cei care activează în spitale, subliniind eroismul acestora. Cel mai scump jucător al planetei, Kylian Mbappe apare într-un astfel de video.

ADVERTISEMENT

Și în Brazilia, unde a plecat să petreacă perioada de carantină, brazilianul Neymar nu a uitat de efortul medicilor și apare într-un filmuleț în care îi aplaudă pe aceștia, numindu-i salavatorii țării.

Recunoștință generală a sportivilor

Nu numai fotbaliștii au considerat că este obligatoriu să își dovedească respectul și prețuirea pentru cei care luptă să stopeze pandemia de coronavirus, dar și să ajute la menținerea unui flux de viață normal pentru cerințele populației.

ADVERTISEMENT

Și jucători din baschetul profesionist american sau din tenis au făcut acest lucru, în această perioadă lumea sportului abundând în videoclipuri în care sportivii se pleacă în fața eforturilor uriașe făcute de acești oameni pentru binele tuturor.

ADVERTISEMENT