Vlad Chiricheș s-a antrenat alături de colegii de la Napoli! Când va fi apt de joc

Luana Martinescu    Traian Terzian   
in SSC Napoli
08/01/2019, 18:38
Vlad Chiricheș s-a antrenat alături de colegii de la Napoli! Când va fi apt de joc GALERIE FOTO
Vlad Chiricheș s-a antrenat pentru prima dată alături de colegii de la Napoli, după accidentarea suferită în luna septembrie

Fundașul central Vlad Chiricheș s-a antrenat pentru prima dată alături de colegii de la Napoli, după accidentarea suferită în luna septembrie. Fotbalistul a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior la genunchiul stâng în meciul România – Muntenegru din Liga națiunilor și a fost operat imediat cum a revenit în Italia.

Căpitanul echipei naționale a României a călcat greșit la meciul disputat pe stadionul Ilie Oană din Ploiești, iar după intervenția chirurgicală efectuată de celebrul profesor Mariani s-a stabilit că revenirea pe teren nu va fi posibilă înainte de martie 2019.

Vlad Chiricheș s-a antrenat normal la Napoli și ar putea juca la sfârșitul lunii

Spre surprinderea specialiștilor, fundașul lui Napoli și-a revenit mult mai repede decât se credea, iar la finalul lunii noiembrie a început să facă antrenamente ușoare. Odată cu noul an, Vlad Chiricheș a intrat în programul normal de antrenamente în cantonamentul pe care Napoli îl efectuează la Castel Volturno și se speră ca el să fie apt de joc la finalul lunii ianuarie.

Vlad Chiricheș se antrenează normal alături de coechipierii de la Napoli
Vlad Chiricheș se antrenează normal alături de coechipierii de la Napoli

Deși nu și-a câștigat un post de titular la Napoli după transferul de la Tottenham Hotspur, Vlad Chiricheș este unul dintre cei mai apreciați fotbaliști din lotul formației pregătite de Carlo Ancelotti. Iar acest lucru s-a văzut atunci când superstarul napoletanilor, Lorenzo Insigne, i-a dedicat un gol un gol marcat în Serie A.

Fundașul central, care a mai jucat în cariera sa la Internațional Curtea de Argeș, Pandurii Târgu Jiu, FCSB și Tottenham Hotspur, a ajuns la SSC Napoli în vara anului 2015, iar de atunci a jucat doar 29 de meciuri pentru vicecampioana din Serie A și a marcat trei goluri. Vlad Chiricheș este căpitanul echipei naționale a României, pentru care a evoluat de 54 de ori.

Închide ×