News

Vlad Gheorghe se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei în favoarea lui Ciprian Ciucu. „Candidata extremistă are şanse reale”

Vlad Gheorghe, candidat independent pentru Primăria Capitalei, a anunțat că se retrage din cursă. El face acest gest în favoarea lui Ciprian Ciucu, candidat PNL
02.12.2025 | 11:55
Vlad Gheorghe se retrage din cursa pentru Primaria Capitalei in favoarea lui Ciprian Ciucu Candidata extremista are sanse reale
Vlad Gheorghe se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei în favoarea lui Ciprian Ciucu. Foto: captură Facebook
ADVERTISEMENT

Vlad Gheorghe a ținut o conferință de presă în care a anunțat că se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. Astfel, el a menționat că îl va susține în această bătălie pe Ciprian Ciucu (PNL). De asemenea, face apel la simpatizanții săi să pună ștampila pe liberal în data de 7 decembrie.

Vlad Gheorghe se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei în favoarea lui Ciprian Ciucu

Candidatul independent Vlad Gheorghe a anunțat că se retrage din cursa pentru fotoliul de la Primăria Capitalei în favoarea primarului Sectorului 6, și anume Ciprian Ciucu (PNL). El și-a motivat această decizie, spunând că o candidată extremistă, referire la Anca Alexandrescu, are șanse să preia conducerea, iar decizia lui în acest caz ar fi una responsabilă.

ADVERTISEMENT

„După mai multe discuţii şi după ce ne-am uitat împreună pe toate studiile sociologice pe care le-am avut, aşa cum am declarat zilele trecute, vedem cu toţii ceea ce deja devine foarte cunoscut, că candidata extremistă şi cu legături şi istorie în PSD are şanse reale să ajungă primarul Capitalei.

În acest moment, lucrul responsabil de făcut este să îl susţin pe domnul Ciprian Ciucu pentru a fi viitorul primar general al Capitalei, pentru ca Bucureştiul să rămână un bastion al democraţiei şi pentru ca Bucureştiul să nu cumva să ajungă în mâna unor extremişti PSD-işti”, a afirmat Vlad Gheorghe.

ADVERTISEMENT

În același timp, Vlad Gheorghe a făcut apel la susținătorii săi și le-a spus ca duminică, 7 decembrie, să pună ștampila pe candidatul PNL. Acesta l-a menționat și pe Cătălin Drulă, candidatul USR, sugerându-i să se retragă tot în favoarea lui Ciucu.

ADVERTISEMENT

„Vreau să fac încă o dată un apel către domnul Drulă, candidat tot de dreapta, dar aflat pe locul patru, să înţeleagă în al doisprezecelea ceas că lucrul responsabil de făcut este să vină alături de noi în această alianţă, alianţa candidaţilor, nu a partidelor, şi să-l susţină şi dânsul pe domnul Ciucu dacă nu vrea să avem un primar extremist la Capitală”, a mai spus Vlad Gheorghe.

Ciprian Ciucu și Vlad Gheorghe au „o viziune clară” pentru București

În acest context, edilul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, prezent și el la conferința de presă, a declarat că pe el și Vlad Gheorghe îi unesc „valorile democratice” și amândoi au „o viziune clară” asupra Bucureștiului. Liberalul îi transmite lui Drulă un mesaj: „Să nu ne mai dezbine”.

ADVERTISEMENT

„Vreau să-i mulţumesc lui Vlad Gheorghe pentru acest gest greu, dar responsabil făcut astăzi. Îi mulţumesc pentru sprijin. Amândoi avem o viziune clară pentru acest oraş, care să fie împotriva birocraţiei, pentru a elimina corupţia şi pentru a aduce eficienţa în oraş. Este un pact, este o alianţă care nu este ideologică la Primăria Generală nu avem nevoie de ideologie, avem nevoie de performanţă”, a declarat Ciprian Ciucu.