Vlad Gherman și Oana Moșneagu urmează să-și unească destinele în numai câteva luni, iar martori ai momentului vor fi cele mai apropiate persoane. Surprinzător sau nu, actorul nu a invitat-o la eveniment și pe fosta iubită.
Au fost împreună aproape un deceniu, s-au logodit, iar apoi au pus punct relației, spre durerea fanilor. Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au format unul dintre cele mai iubite cupluri de la noi, dar acum asta a rămas doar a amintire.
După despărțirea din 2021, fiecare și-a văzut de drum și după câteva luni de suferință, Vlad Gherman și-a găsit fericirea alături de Oana Moșneagu, care l-a cucerit iremediabil și l-a convins să o ia de soție.
Toamna trecută i-a oferit inelul și nici că au stat pe gânduri. În iunie va avea loc nunta, iar cei doi îndrăgostiți au ales locația și nașii, dar și invitații. Aceștia din urmă nu sunt mulți, maxim 200.
Vlad Gherman a dezvăluit recent că nu își doresc să aibă alături decât cele mai apropiate persoane, iar fosta iubită nu se numără printre acestea. Actorul a explicat că a u avut o discuție și au ajuns la concluzia că nici el nu-și dorește să fie prezentă, dar nici ea.
„O să avem cred că spre 200 de invitați, asta dacă vine toată lumea. Aici includ și membrii trupelor, videograf, fotograf, toți oamenii de acolo. Invitații noștri cred că undeva la 160-170, nu sunt mulți, puțini, cred că sunt fix oamenii dragi nouă. Chiar ne dorim să vină oameni cu care am interacționat, nu vrem să fie ceva ‘Nunta anului, fast și opulență’.
E ceva pe care-l facem pentru noi. Colegii au confirmat. Toată lumea a întrebat ce o să se întâmple cu Cris, răspund și la întrebarea asta, în caz că subtil asta urma. Am discutat cu ea. I-am spus că mie, personal, mi se pare ciudat să o chem la nunta mea. Ea a zis că cel mai probabil oricum nu ar fi venit.
Iar așa am convenit împreună. A fost o discuție liberă și a zis că nu ar venit. Asta nu înseamnă că încă suferă. E o chestie de respect față de relația în care am fost timp de 10 ani. Și e o situație ciudată. Nici eu nu aș vrea să fiu prezent la nunta ei, nu are legătură cu trecutul, ar fi doar ciudat”, a declarat Vlad Gherman, în emisiunea Fresh by Unica.
De altfel, recent, și Cristina Ciobănașu a făcut dezvăluiri despre nuntă. Actrița a mărturisit că ea și actualul său iubit își doresc să facă acest pas, doar că nu au stabilit când se va întâmpla.