Life

Vlad Miriță dezvăluie secretul căsniciei cu o femeie mai tânără cu 16 ani: “Poți să divorțezi de 5 ori într-o zi”

Vlad Miriță împlinește în luna august 6 ani de la căsătoria cu soția lui, Maria Natură, care este cu 16 ani mai mică decât el. Secretul căsniciei lor? Artistul spune că răbdarea este cheia tuturor relațiilor!
06.08.2022 | 19:55
Vlad Mirita dezvaluie secretul casniciei cu o femeie mai tanara cu 16 ani Poti sa divortezi de 5 ori intro zi
Vlad Miriță și soția lui, Maria Natură împlinesc 6 ani de la căsătorie. Sursa foto: Facebook.
ADVERTISEMENT

Vlad Miriță și-a cunoscut soția, pe Maria Natură, pe Facebook. La numai șase luni, a cerut-o de soție pe frumoasa tânără care este mai mică decât el cu… 16 ani. Au împreună un băiețel superb, pe nume Iustin. Artistul spune că își mai doresc copii, dar până atunci se ocupă îndeaproape de Iustin.

Vlad Miriță, despre secretul căsniciei de 6 ani: ”Încercăm să ne înțelegem atunci când mai patinăm, să ne mai răbdăm”

Vlad Miriță, în vârstă de 41 de ani, este căsătorit cu fostul model Maria Natură, în vârstă de 25 de ani. La finalul lunii august se împlinesc 6 ani de când și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu. Într-un interviu pentru FANATIK, artistul a vorbit despre secretul căsniciei lor, dar și despre muzica și cariera lui de 20 de ani, pe care o va aniversa pe 10 septembrie, în cadrul unui spectacol de amploare la Târgoviște.

ADVERTISEMENT

”Facem șase ani. Nu știu care să zic că e secretul. Ne ajută Dumnezeu. Nu văd alt secret. E un slalom în timp real. Nu funcționează clișee, pentru că suntem în funcție de zi, avem stări, mă refer în general, la noi, oamenii. Nu e o regulă. Încercăm să ne înțelegem atunci când mai patinăm, să ne mai răbdăm atunci când unul are o stare proastă. Câteodată iese, câteodată nu iese. Dar una peste alta ne ajută Dumnezeu, ca pe toți de altfel. Și mergem înainte. Nu știu dacă există o căsnicie care să meargă așa, foarte lin, și foarte echilibrat, fără nicio simcopă, eu nu am văzut.

Și cred că secretul practic, al tuturor celor care ajung la vârste înaintate și rămân împreună, este faptul că au avut răbdare un pic mai mult. Pentru că, spunea maestrul cu care am făcut eu canto, Dumnezeu să îl odihnească, care mi-a fost ca un frate mai mare, ca un mentor, prieten, sfătuitor… el îmi spunea că poți să divorțezi de cinci ori într-o zi. Găsești motive. Problema este să nu o faci, să ai răbdare! Se depășesc lucrurile. Suntem bine și noi ne ținem aproape de Dumnezeu. Asta ne ajută cel mai mult”, a declarat interpretul Vlad Miriță, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Și-a serbat soția pe 26 iulie

Vlad Miriță și-a serbat soția pe data de 26 iulie, când Maria Natură a împlinit vârsta de 25 de ani. Cei doi au petrecut în familie.

”Am avut o seară foarte frumoasă și caldă. Și a fost foarte frumos, pentru că nu ne mai intersectasem de mult cu toții. E o bucurie să ne întâlnim și o gălăgie”, a afirmat Vlad Miriță.

ADVERTISEMENT

Până acum nu au reușit să plece în vacanță, dar speră ca în septembrie să ajungă în Italia sau în zona Sibiului, unde le place foarte mult.

Vlad Miriță își mai dorește copii

Vlad Miriță și soția lui, Maria Natură, au împreună un băiețel minunat, pe nume Iustin, în vârstă de 4 ani, care merge la grădință. Din toamnă vor să îl acomodeze în București, pentru că își doresc ca micuțul să urmeze școala aici. Când vine vorba despre al doilea copil, artistul recunoaște că și-ar mai dori un moștenitor.

ADVERTISEMENT

”În calitate de bărbat îmi doresc, fără să port responsabilitatea nașterii sau a sarcinii. Am observat că femeile, când bărbatul mai spune că vrea copii, femeia spune… atunci să îl faci tu”, spune Vlad Miriță.

Împlinește 20 de ani de la debut

În plan profesional, Vlad Miriță spune că a avut parte de un an foarte aglomerat, cu spectacole și evenimente, unele amânate din 2020. Pe data de 10 septembrie va serba la Târgoviște 20 de ani de la debutul lui pe scena Festivalului de la Mamaia. În acel an, festivalul a fost prezentat de nimeni altul decât de Dan Negru, motiv pentru care, la evenimentul din septembrie, Vlad Miriță l-a invitat și pe el, dar și pe Gabriel Cotabiță, cel care a făcut parte din staff-ul Festivalului Mamaia 2002.

”Lucrez la acest proiect, o să avem un concert foarte mare la Târgoviște, un concert aniversar, pentru că împlinesc 20 de ani de la debut. Spectacolul va avea loc în cadrul Zilelor Târgoviște. O să am colegi invitați și multe surprize. Vor fi și videoproiecții din spectacole importante din anii trecuți, chiar imagini de la Mamaia. Îmi doresc mult să vină și Dan Negru, dar și Gabriel Cotabiță.

Gabi a avut o idee foarte bună, ca noi, debutații, să facem o seară la Callatis, să ne mai treacă emoțiile. Eu unul eram foarte stresat și emoționat. A gândit foarte bine, strategic, să ne mai relaxăm și am avut contact cu publicul. Unii dintre noi nu ieșisem la scenă niciodată. Eu, cel puțin, în afară de un spectacol la Moreni, lângă Târgoviște, unde au fost 50 sau 80 de persoane nu cântasem niciodată în fața atâtor oameni”, a mai declarat interpretul Vlad Miriță.

Printre invitații de la evenimentul din 10 septembrie, când va aniversa cei 20 de ani de carieră, Vlad Miriță i-a invitat și pe tenorul Iordache Basalic, dar și pe colegul lui de scenă, Marcel Pavel. 

ADVERTISEMENT
Tags: