News

Vlad Pascu își va afla sentința peste două săptămâni. Tatăl uneia dintre victime: „Exact vârsta băiatului meu să primească”. Update

Accidentul de la 2 Mai. Vlad Pascu își va afla sentința la finalul lunii ianuarie, după ce urcat drogat la volan și a ucis doi tineri.
17.01.2025 | 14:15
Vlad Pascu isi va afla sentinta peste doua saptamani Tatal uneia dintre victime Exact varsta baiatului meu sa primeasca Update
Vlad Pascu ar putea afla astăzi ce pedeapsă primește după accidentul de la 2 Mai. colaj Fanatik/ Foto captură Ziua Constanța/Digi 24
ADVERTISEMENT

Vlad Pascu va afla peste două săptămâni ce pedeapsă primește după ce a ucis doi tineri, în accidentul de la 2 Mai produs în august 2023. În această dimineață a ajuns la Judecătoria Mangalia.

UPDATE. Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 mai, își va afla pedeapsa la finalul lui ianuarie

Procurorii au cerut pedeapsa maximă pentru Vlad Pascu, peste 10 ani de închisoare. Sentința ar urma să fie dată peste două săptămâni, pe 31 ianuarie 2025.

ADVERTISEMENT

Tatăl lui Sebastian, unul dintre tinerii uciși de șoferul drogat, a cerut o pedeapsă mai dură pentru Pascu. El spune că vrea să fie condamnat la 21 de ani de închisoare.

„În ultimul caz acum, acea femeie care a dat peste cei patru a primit 24 de ani. Nu vreau 24, vreau exact vârsta băiatului meu, 21 de ani să primească”, a transmis tatăl lui Sebastian, potrivit Observator News.

ADVERTISEMENT

În fața instanței de judecată, autorul accidentului de la 2 mai, soldat cu doi morți, a declarat că își dorește „un proces echitabil”. Unul dintre cei cinci avocați ai tânărului a acuzat mass media că l-ar fi „linșat” pe Vlad Pascu.

Totodată, Pascu consideră anumite acuzații „ridicole”. „Sunt ridicole anumite acuzații care mi s-au adus astăzi. Să luați o hotărâre. Vreau să am parte de un proces echitabil, cum ar trebui.

ADVERTISEMENT

Este de neimaginat, impactul psihologic, ce s-a întâmplat în mass-media a fost mult peste înțelegerea mea și de aceea prefer să nu mă mai uit la televizor. Vreau să pun în evidență cu apărarea pe care am avut-o.

Nu pot să dau timpul înapoi, nu pot să nu mai fiu în Vama Veche. A fost o chestie morală, că familia mea are o situație materială bună și a încercat de a ajuta persoanele vătămate, pentru cele decedate nu se mai poate face nimic”, au fost spusele lui Vlad Pascu, potrivit sursei citate.

ADVERTISEMENT

Ce pedeapsă va primi Vlad Pascu după accidentul de la 2 mai. Decizia ar putea fi anunțată astăzi

Noul termen în dosarul lui Vlad Pascu, șoferul drogat responsabil de uciderea a doi tineri în tragicul accident de la 2 Mai, are loc vineri, 17 ianuarie, la aproape un an de la primul termen.

Inițial, dosarul a fost repartizat judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, însă a fost schimbată după mai multe episoade halucinante petrecute în sala de judecată. Părinții victimelor și avocații lor au acuzat-o pe aceasta de comportament nepotrivit.

La primul termen de judecată, Ioana Ancuța Popoviciu a cerut buletinul unuia dintre tinerii decedați în accident. Totodată, ea l-a întrebat pe tatăl uneia dintre victime dacă aceasta este în sală.

Ulterior, dosarul a fost preluat de judecătoarea Carmen Claudia Berevoescu, fiind solicitate noi audieri. Părinții victimelor și martorii accidentului au oferit din nou declarații în fața magistratului.

Judecătorii au decis schimbarea încadrării juridice

Ultima ședință de judecată s-a desfășurat în decembrie 2024, când Judecătoria Mangalia a admis cererea de schimbare a încadrării juridice din vătămare corporală din culpă în vătămare corporală cu circumstanțe agravante.

În acest context, Vlad Pascu ar putea avea pedeapsa mărită cu cel puțin opt luni de închisoare. Șoferul care i-a ucis cei doi tineri, Roberta și Sebastian, este arestat preventiv.

„Judecătoria Mangalia Dosar nr. 4989/254/2023 ÎNCHEIERE/23.12.2024 Admite cererea de schimbare a încadrării juridice, astfel cum a fost precizată. Schimbă încadrarea juridică, în ce privește infracțiunea de vătămare corporală din culpă pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Pascu Matei – Vlad, din infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin.1 şi 4 Cod penal, în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin.1, 2, 3 şi 4 Cod penal”, arăta instanța de judecată.

Amintim că pe 19 august 2023, Vlad Pascu se afla la volanul unui autoturism pe DN 39, când a spulberat un grup de pietoni. Doi tineri au murit, iar alte trei persoane au fost rănite.

După producerea accidentului, șoferul a fugit și a fost găsit de autorități în Vama Veche. Polițiștii au constatat că acesta era sub influența mai multor substanțe interzise.

ADVERTISEMENT