Practic, Judecătoria Mangalia a prelungit arestul preventiv pentru Vlad Pascu cu încă 60 de ani. Tânărul este acuzat că s-a urcat drogat la volan și a spulberat un grup de tineri, ucigând doi dintre ei. În apărarea sa, Vlad Pascu a transmis prin avocați că și tinerii uciși ar avea o parte din vină, pentru că se plimbau ”pe carosabil”.
Conform News.ro, decizia nu este definitivă, însă instanța a respins cererile avocaților lui Vlad Pascu de revocare a măsurii preventive. ”În baza art. 362 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 208 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul Pascu Matei – Vlad, fără antecedente penale.
Cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.
Menţine măsura arestării preventive faţă de inculpatul Pascu Matei – Vlad, cu datele de mai sus, pe o durată de 60 de zile, de la data de 04.11.2024 până la data de 02.01.2025 inclusiv.
Respinge ca neîntemeiate cererile formulate de inculpat prin apărător privind revocarea măsurii arestării preventive”, se arată în minuta instanţei. Trebuie menționat că decizia Judecătoriei Mangalia poate fi contestată în 48 de ore la Tribunalul Constanța. În 19 august 2023, Vlad Pascu ucidea doi tineri la ora 5:25 în apropiere de 2 Mai, fiind la volanul unui Mercedes.
Pe lângă cei doi tineri care au murit, alți trei tineri au fost uciși. Drogat fiind, Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului și găsit undeva în Vama Veche. Consumase în acel moment cocaină, amfetamină și metamfetamină. Trimis în judecată în octombrie 2023, Vlad Pascu se află în arest preventiv din august 2023.
Vlad Pascu este trimis în judecată pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive. Copilul face parte dintr-o familie controversată și foarte bogată, astfel că părinții victimelor au anunțat încă de la început că sunt convinși că se vor trage toate sforile ca Vlad Pascu să scape liber.
În urmă cu mai multe luni, Ștefan Dragomir, tatăl Robertei Dragomir, una dintre victimele lui Vlad Pascu, era revoltat pentru că tatăl lui Vlad Pascu dădea vina pe morți pentru acest accident. “Eu ţin să mulţumesc presei din toată România pentru că a multimediatizat acest caz şi nu au fost lăsaţi, Miruna şi Mihai Pascu, să facă ce ştiu ei mai bine, adică să cumpere oameni.
Da, este normal să îşi apere copilul, dar pe copilul meu cine îl mai apără? Spre deosebire de copilul lui, acești doi care unul a fost rupt în două şi fata mea care a fost înmormântată în sac, ei nu mai au nicio apărare. Pentru declarațiile pe care le-am făcut îl rog să mă ignore. Dacă presa nu ar fi mediatizat, Mihai Pascu ar fi mușamalizat tot, aşa cum face şi la ora actuală cu făcătura asta de judecată”, a declarat Ştefan Dragomir.