Pe 15 martie 2025 a avut loc Mitingul EuRo din Piața Victoriei, organizat pentru susținerea apartenenței la UE. La eveniment au luat parte mai multe vedete, printre care și Vladimir Drăghia și soția lui.
Pe 15 martie, EuRoManifest, împreună cu Comunitatea Declic, Rezistența și Corupția Ucide, fost organizat Mitingul EuRo Manifest în Piața Victoriei pentru susținerea apartenenței la Uniunea Europeană, cu doar două luni înaintea alegerilor prezidențiale.
Mai multe vedete au militat pentru valorile europene, iar în mulțime s-au remarcat Vladimir Drăghia și Cavaleru, femeia care l-a făcut de două ori tată de fată. Cei doi au optat pentru ținute lejere, în care să se simtă comod.
El purta o bluză crem și pantaloni închiși la culoare, iar ea era îmbrăcată în blugi și o bluză cu dungi alb-albastre. Împreună, s-au amestecat printre manifestații pașnici, care, conform spuselor organizatorilor, s-au strâns pentru „a reafirma că România face parte din familia europeană”.
În mediul online, atât Vladimir Drăghia au transmis imagini direct de la miting, în care au putut fi observate steagurile României și ale Uniunii Europene care fluturau în aer, precum și protestatarii care își făceau simțită prezența în Piața Victoriei.
De altfel, Alice Cavaleru a mărturisit pe Instagram că, pentru a participa la mitingul din Piața Victoriei, ea și Vladimir Drăghia au renunțat la o scurtă vacanță în Barcelona, Spania. „Acum trebuia să ne întoarcem din Barcelona, dar am avut treburi mai importante la București”, a scris ea în mediul online.
Pe Instagram, direct de la Mitingul EuRo Manifest din Piața Victoriei, cei doi au postat un clip video surprins după lăsarea serii. Mesajul transmis a fost simplu și clar: „Și noi suntem poporul”.