News

Vladimir Putin a depus jurământul pentru un nou mandat. Este aşteptat să numească un nou prim-ministru al Rusiei

Vladimir Putin a preluat oficial funcția de președinte al Rusiei pentru un nou mandat de șase ani, după cum a anunțat de președintele Curții Constituționale a Rusiei, Valeri Zorkin
07.05.2024 | 12:24
Vladimir Putin a depus juramantul pentru un nou mandat Este asteptat sa numeasca un nou primministru al Rusiei
Vladimir Putin a depus jurământul pentru un nou mandat în fruntea Rusiei Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Președintele rus Vladimir Putin a depus marți jurământul și își începe al cincilea mandat consecutiv la șefia țării. Victoria sa în alegeri vine într-un moment în care Putin deține puterea absolută în țară, în mijlocul unui război pe care îl poartă împotriva Ucrainei, dar care a înrăutățit mai mult ca niciodată relațiile Rusiei cu Occidentul.

Franţa, una din puţinele ţări UE prezentă la ceremonie

Ceremonia de învestire a produs o scindare între țările Uniunii Europene (UE) cu privire la modul de gestionare a invitațiilor la ceremonie, transmise de către Kremlin. Astfel, dacă unele țări vor să-și trimită reprezentanții la eveniment, altele consideră că acest lucru este nepotrivit.

ADVERTISEMENT

Publicația germană Der Spiegel, care citează surse din interiorul UE, scrie că trei țări, Franța, Ungaria și Slovacia, şi-au exprimat dorinţa de a-și trimită reprezentanții la ceremonia depunerii jurământului de către Putin, pentru a menține deschise canalele de comunicare cu Rusia. De altfel, la inaugurare a fost prezent ambasadorul Franței la Moscova, Pierre Levy.

Cu toate acestea, Germania și multe alte state ale UE au considerat participarea inadecvată, din cauza invaziei ruseşti a Ucrainei. “Germania nu va lua parte la acest eveniment”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Ministerului german de Externe. În plus, purtătorul de cuvânt pentru afaceri externe și politica de securitate al UE, Peter Stano, declarase anterior că ambasadorul UE în Rusia nu va participa la inaugurare.

ADVERTISEMENT

La rândul ei, Maria Zaharova, purtătorul de cuvând al Ministerului rus de Externe, a comentat refuzul Marii Britanii de a trimite un reprezentant la depunerea jurământului de către Vladimir Putin. Ea a criticat, de asemenea, “nebunia autoincriminatoare” a Londrei cu privire la intenția sa de a sprijini Kievul “până la capăt”.

După depunerea jurământului, chiar în data de 7 mai, Vladimir Putin ar putea numi un nou prim-ministru, după cum a anunţat secretarul de presă al şefului statului rus Dmitri Peskov, citat de TASS. Actuala componență a Cabinetului condus de Mihail Mişustin, va demisiona chiar pe 7 mai, ziua învestirii lui Putin. Următorul guvern va fi ales conform noilor reguli stabilite după modificările aduse Constituției în 2020, transmite presa rusă.

ADVERTISEMENT

După depunerea jurământului, Valeri Zorkin i-a predat lui Vladimir Putin simbolurile puterii prezidențiale, inclusiv insigna prezidențială, Crucea de aur a Sfântului Gheorghe, cu imaginea stemei Federației Ruse și motto-ul “Beneficiu, Onoare și Glorie”.

Acesta este al cincilea mandat al lui Putin ca șef al statului. Primele sale două mandate au durat patru ani, dar după ce au fost aduse modificări la Constituția Rusiei, mandatul șefului statului a fost prelungit la 6 ani. Putin și-a încheiat primul mandat de șase ani în 2012, iar al doilea în 2018.

ADVERTISEMENT

În urma modificărilor aduse Legii fundamentale în 2020, el a putut candida la alegerile din 2024, pe care le-a câștigat cu un record de 87,28% din voturi. Mandatul lui Putin, care a început marţi, se va încheia pe 7 mai 2030.

ADVERTISEMENT