Președintele rus Vladimir Putin a ordonat încetarea focului de Paște, în Ucraina, armistițiul urmând să intre în vigoare chiar astăzi, la ora 18:00 (ora Moscovei). Toate acțiunile militare vor fi suspendate o perioadă.
Anunțul a fost făcut de liderul de la Kremlin, potrivit agenției de stat Tass, citată de Sky News. Încetarea temporară a focului va dura până luni, decizia fiind luată „pe considerente umanitare”.
„Ghidată de considerente umanitare, astăzi, de la ora 18:00 până la miezul nopții de duminică spre luni, partea rusă declară un armistițiu de Paște. Ordon ca toate acțiunile militare să fie oprite pentru această perioadă”, a declarat acesta.
Într-o declarație Ministerului rus al Apărării se precizează că șeful Statului Major General, Valery Gerasimov, a instruit toți comandanții „grupurilor din zona de operațiuni militare” să înceteze acțiunile de luptă în perioada menționată.
Oficialii ruși au adăugat că decizia privind încetarea temporară a focului va fi respectată atâta timp cât Kievul „îi va urma exemplul”. „Trupele noastre trebuie să fie pregătite să respingă eventualele încălcări ale armistiţiului şi provocările inamicului. Oricare ar fi acţiunile sale agresive”, adaugă Kremlinul.
Anunțul Moscovei vine după câteva săptămâni de atacuri masive asupra orașelor din Ucraina. Au fost bombardate inclusiv zone civile. Cel mai recent dintre acestea a avut loc în Vinerea Mare, la Harkov.
Rușii au folosit rachete balistice, atacul soldându-se cu peste 100 de răniți și un mort. De asemenea, mai multe clădiri rezidențiale au fost distruse, oamenii rămânând fără locuințe.
Săptămâna trecută, în Duminica Floriilor, alte bombardamente au avut loc la Sumy, aici unde au fost uciși 35 de ucraineni. Cu doar câteva zile înainte, un alt atac a omorât circa 20 de oameni la Kryvyi.
Vineri, 18 aprilie, președintele american Donald Trump a declarat că SUA vor înceta eforturile de a intermedia un acord de pace între Rusia și Ucraina dacă liderii celor două state vor continua să „îngreuneze situația”.
„Dacă, din anumite motive, una dintre cele două părţi îngreunează foarte mult situaţia, vom spune pur şi simplu: ‘Sunteţi proşti, sunteţi nebuni, sunteţi nişte oameni oribili’. Și vom trece mai departe. Dar să sperăm că nu va trebui să facem asta”, a transmis Trump.