Hocheistul Alex Ovechkin a devenit cel mai bun marcator din istoria NHL după golul înscris în partida pe care echipa sa, Washington Capitals, a pierdut-o în fața celor de la New York Islanders. Vladimir Putin a ținut să-i transmită un mesaj special după această reușită.
Alex Ovechkin a intrat în istoria hocheiului mondial după ultimul gol înscris. Rusul, care are 39 de ani, a ajuns la reușita cu numărul 895 din carieră, o cifră absolut incredibilă. El l-a depășit pe legendarul Wayne Gretzky.
Vladimir Putin, președintele Rusiei, nu a rămas indiferent la această performanță. Politicianul i-a trimis o telegramă lui Alex Ovechkin, în care l-a lăudat pentru reușitele sale sportive, dar și pentru cariera sa excepțională.
„Dragă Aleksandr Mihailovici! Te felicit pentru acest record excepțional. Ai depășit legendele”, a transmis Vladimir Putin într-o telegramă pe care Palatul Kremlin a publicat-o la scurt timp după meciul din NHL.
După ce a înscris golul cu numărul 895 și a doborât recordul deținut de Wayne Gretzky, Alex Ovechkin s-a aruncat pe gheață de bucurie pentru a sărbători momentul. Colegii săi l-au luat în brațe. Înfrângerea suferită a contat mai puțin.
„Suntem aici să îl celebrăm pe acest tip, numărul 8. Știu cât de greu e să ajungi la 894 – 895 e destul de special. Felicitări nu doar lui Alex, ci și mamei și tatălui său, familiei lui, soției și copiilor lui. Când am bătut recordul, copiii mei erau de aceeași vârstă ca băieții lui Alex, așa că îmi amintesc de acel moment. Sunt fericit că 2 din băieții mei sunt aici.
Nimic nu e mai bun decât NHL. Ei spun că recordurile sunt făcute pentru a fi doborâte, dar nu știu cine ar putea să marcheze mai multe goluri. E cel mai minunat sport din lume. Vreau să felicit fiecare organizație, pe comisar, ligă și pe arbitri, care fac o treabă atât de bună. Alex, am spus că voi fi primul care îți voi strânge mâna când bați recordul”, a declarat Wayne Gretzky după ce recordul său a fost doborât.