Life

Vladimir Putin ajunge pe scena iUmor. Cine e actorul care a pus la cale un roast istoric

12.02.2021 | 15:53
Vladimir Putin ajunge pe scena iUmor Cine e actorul care a pus la cale un roast istoric
ADVERTISEMENT

Vladimir Putin este unul dintre personajele care va urca pe scena noului sezon „iUmor” de la Antena 1. Președintele Rusiei va fi interpretat de un actor român extrem de cunoscut chiar în prima ediție a emisiunii de umor. 

Este vorba de actorul Răzvan Oprea, care va putea fi urmărit de telespectatori duminică, 14 februarie 2021, începând cu ora 20:00. Artistul va intra în pielea personajului politic și îi va delecta pe fanii show-ului de la Antena 1 cu un roast de zile mari.

ADVERTISEMENT

Cei trei jurați, Delia, Mihai Bendeac și Cheloo nu vor avea curaj nici să clipească în timpul numărului de pe scena iUmor. Cu siguranță, nu au prea multe de comentat că până la urmă este vorba de nimeni altul decât președintele Rusiei.

Vladimir Putin, pe scena show-ului iUmor. Președintele rus jucat de un actor român

„Mi-e frică să vorbesc despre Vladimir Putin, dacă mă trezesc cu vreo dronă?”, va spune Delia, vizibil amuzată de rostul istoric de pe scena emisiunii unde este jurat de 10 sezoane.

ADVERTISEMENT

Președintele rus nu este singurul personaj important care v-a lua la rost jurații sau alte vedete din showbiz-ul autohton în sezonul acesta. Printre numele grele care vor apărea pe parcursul săptămânilor următoare se numără: Donald Trump, Madonna, Einstein sau Pablo Escoba.

Așadar, sezonul 10 iUmor vine cu surprize care mai de care mai interesante pentru telespectatorii din fața micilor ecrane. Fanii emisiunii, cât și jurații se vor bucura de invitați și momente speciale, care îi vor ține cu sufletul la gură.

ADVERTISEMENT

Antena 1 pregătește un show neașteptat și de data aceasta, jurații exprimându-și opțiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” și „Thumbs Down” pentru „NU”.

Concurenții care primesc minimum două voturi favorabile merg mai departe în show, la fel ca și până acum. De asemenea, vor putea fi votați de oamenii de acasă cu ajutorul aplicației gratuite „iUmor”. Votul începe în timpul ediției respective și se termină a doua zi la ora 16:00.

ADVERTISEMENT

Potrivit regulamentului, câștigătorul fiecărei ediții, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicație, va fi anunțat la Observatorului de luni, de la ora 16:00.

ADVERTISEMENT
Sf. Andrei 2023. Urări, mesaje şi felicitări pentru sărbătoriţii de pe 30 noiembrie
Sf. Andrei 2023. Urări, mesaje şi felicitări pentru sărbătoriţii de pe 30 noiembrie
De la tenis, la ”cratiță”! Unde a apărut fosta ocupantă a locului 2...
De la tenis, la ”cratiță”! Unde a apărut fosta ocupantă a locului 2 mondial
Vedeta care face furori la Antena 1 a fost la un pas de...
Vedeta care face furori la Antena 1 a fost la un pas de căsătorie cu fiul regretatului Nae Manea! Avea doar 17 ani când s-au cunoscut
Cât de frumoasă este soţia milionarului care nu s-a lăsat intimidat de clanul...
Cât de frumoasă este soţia milionarului care nu s-a lăsat intimidat de clanul Caran. Femeia este fiica unui magnat român
Cum poți rămâne fără moștenire dacă „uiți” de ea mai mult de 3...
Cum poți rămâne fără moștenire dacă „uiți” de ea mai mult de 3 ani: „Dacă ai o proprietate, ai grijă de ea!”
Ce s-a întâmplat la priveghiul Ronei Hartner din Toulon? Sora artistei a povestit...
Ce s-a întâmplat la priveghiul Ronei Hartner din Toulon? Sora artistei a povestit cu amărăciune: Biserica era plină de…
Dezvăluire incendiară despre UDREA! Nimeni n-a bănuit: O femeie frumoasă și...
Dezvăluire incendiară despre UDREA! Nimeni n-a bănuit: O femeie frumoasă și...
Procesul secolului. Oana Roman și Vica Blochina, în fața judecătorilor
Procesul secolului. Oana Roman și Vica Blochina, în fața judecătorilor
Anamaria Prodan, răzbunare maximă pe Laurenţiu Reghecampf, avem imaginile colosale
Anamaria Prodan, răzbunare maximă pe Laurenţiu Reghecampf, avem imaginile colosale
Horoscopul lunii decembrie. Luna Nouă în Săgetător aduce mai mult optimism și progres...
Horoscopul lunii decembrie. Luna Nouă în Săgetător aduce mai mult optimism și progres la începutul lui 2024
Reacția Andreei Esca atunci când fiica ei și-a cumpărat BMW în valoare de...
Reacția Andreei Esca atunci când fiica ei și-a cumpărat BMW în valoare de 60.000 de euro
Ultimul mesaj transmis de un soldat român dispărut în Al Doilea Război Mondial....
Ultimul mesaj transmis de un soldat român dispărut în Al Doilea Război Mondial. Ce le-a scris celor dragi pe o scoarță de mesteacăn.
Care e singura țară europeană care se întinde pe trei continente? Europa, Africa...
Care e singura țară europeană care se întinde pe trei continente? Europa, Africa și America!