Dennis Rodman, de cinci ori campion NBA, se laudă cu relația privilegiată pe care o are cu Vladimir Putin, iar recent a ieșit la iveală ce cadou neașteptat s-a oferit liderul rus să îi facă.
Rodman uimește, de bună vreme, cu poveștile sale personale, baschetbalistul american reușind, datorită numelui său și performanțelor bifate în teren, să cunoască figuri marcante ale planetei. Într-un streaming cu youtuber-ul N3ON, Rodman a dezvăluit noi detalii despre prietenia sa cu Vladimir Putin, pe lângă faptul că a vorbit deja și despre amiciția care îl leagă de Kim Jong-un, liderul suprem din Coreea de Nord.
„Unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult este Rusia. Îl cunosc foarte bine pe Putin. L-am văzut de cinci ori. Are propriul său hotel, propriul său concesionar de Ferrari și Lamborghini. Mi-a spus: ”Dennis, vrei un Lamborghini?”. I-am spus că da și l-am avut timp de o săptămână. Pe atunci eram singur”, a povestit Dennis Rodman, care nu a ezitat să descrie întâlnirile extravagante cu liderul de la Kremlin: cine luxoase, modele care îl însoțeau și experiențe care, după cum spune el, păreau desprinde dintr-un film de la Hollywood.
Fostul baschetbalist nu este, așadar, deloc străin de diplomația informală. În anul 2014, a călătorit în Rusia la invitația lui Putin, pe atunci în calitate de ”ambasador al baschetului”. Rodman l-a descris pe președintele Federației Ruse drept ”un tip grozav” și a asigurat că el cunoaște țara și cultura ei mai bine decât orice american.
Și legătura sa cu liderul de la Phenian generează ridicări din sprânceană. În cadrul aceluiași interviu, Rodman a spus că Jong-un vrea să meargă în Statele Unite ale Americii. Relația cu liderul nord-coreean a început în anul 2013, după un meci demonstrativ de baschet, și s-a menținut una solidă de-a lungul anilor.
Rodman a fost implicat și în cazul eliberării jucătoarei de WNBA, Brittney Griner, arestată în Rusia pentru posesie de cannabis. În 2022, a declarat pentru NBC News că a primit permisiunea de a călători la Moscova pentru a media eliberarea acesteia, deși în cele din urmă a anulat călătoria. Un oficial de rang înalt al guvernului american a avertizat la acea vreme că intervenția lui ar putea complica negocierile oficiale. Pe 8 decembrie 2022, Griner a fost eliberată în urma unui schimb de prizonieri între cele două țări.
Dennis Rodman nu este singura figură publică internațională care îl admiră pe Putin. Criticat de o bună parte a planetei, liderul rus naște pasiuni intense, unii urându-l de moarte, alții apreciindu-l. Pe lista celor care au o impresie bună despre președintele acuzat de crime de război se numără actorul francez Gerard Depardieu, care a și primit cetățenia rusă în anul 2013.
Îi mai pomenim și pe următorii: