Universitatea Craiova a ieșit din lupta pentru titlul de campioană după ce a fost învinsă cu 2-1 de Rapid chiar pe „Ion Oblemenco”. Oltenii au revenit în joc după ce au fost conduși cu 1-0, însă giuleștenii au marcat golul victoriei în urma unei erori comise de portarul Laurențiu Popescu. La final, Vladimir Screciu a vorbit despre partidă, dar și despre greșeala coechipierului său.
Universitatea Craiova a rămas la șase puncte în urma liderului FCSB după ce a cedat cu 1-2 pe propriul teren contra Rapidului în etapa a șaptea a play-off-ului. Eșecul a fost devastator pentru Mirel Rădoi și elevii săi, care mai au doar șanse teoretice la titlu și tremură serios chiar și pentru un loc de cupă europeană.
Titular contra giuleștenilor, Vladimir Screciu a vorbit la final despre eșecul suferit de gruparea „alb-albastră”. „Multe cuvinte nu sunt de spus, ne asumăm această înfrângere, am greșit toți și sperăm ca la meciul viitor de acasă să dăm uitării. Este dureroasă această înfrângere, ne doare, pentru că înainte de acest meci aveam un obiectiv foarte clar, cele 3 puncte. Se pare că nu l-am îndeplinit.
Nu trebuie să găsim vinovați, toată echipa e vinovată. Toți suntem vinovați, trebuie să ne-o asumăm. Când mergem la antrenamente să ne privim ochi în ochi. Trebuie să o scoatem la capăt și la meciul viitor să obținem cele 3 puncte”, a afirmat mijlocașul, citat de Digi Sport.
Reușita de trei puncte a Rapidului a fost înscrisă de Tobias Christensen, care a profitat de o eroare imensă a portarului Universității, Laurențiu Popescu. Vladimir Screciu a comentat greșeala comisă de coechipierul său. „Popescu e un jucător foarte important pentru noi.
Dacă stăm să ne gândim în câte momente ne-a salvat, e un portar important, este greu să fii în pielea lui. Și eu mi-am dat autogol și știu cum e. Trebuie să fim bărbați, să ne uităm ochi în ochi.
Nu îmi găsesc cuvintele, aveam cu totul alt obiectiv. Nu l-am îndeplinit. Sunt foarte supărat, pentru că la începutul play-off-ului aveam alte speranțe”, a transmis fotbalistul Craiovei pentru sursa menționată. Pentru olteni urmează un nou duel pe teren propriu, contra lui CFR Cluj, partida urmând a se disputa vineri, 10 martie, de la ora 20:30.