Sport

Vladimir Screciu, precizie de lunetist în Unirea Slobozia – Universitatea Craiova! Cum a înscris mijlocașul oltenilor. Video

Vladimir Screciu a deschis scorul la Slobozia printr-un șut de la distanță care a intrat în poartă după ce a lovit bara laterală! Deși puterea șutului nu a fost devastatoare, mijlocașul oltenilor a plasat perfect mingea
22.02.2026 | 20:52
Vladimir Screciu precizie de lunetist in Unirea Slobozia  Universitatea Craiova Cum a inscris mijlocasul oltenilor Video
Vladimir Screciu a deschis scorul pentru Universitatea Craiova în meciul de la Slobozia. Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova pare că are cale liberă la trofeul de campioană în acest sezon! Oltenii sunt cea mai în formă echipă din SuperLiga României și nu au fluctuații de formă, așa cum se observă la Dinamo sau Rapid. Formația din Bănie a început și partida cu Slobozia perfect, iar Vladimir Screciu a înscris un gol demn de pus în ramă.

Vladimir Screciu nu i-a dat nicio șansă lui Denis Rusu în Unirea Slobozia – Universitatea Craiova

Unirea Slobozia – Universitatea Craiova este un duel dezechilibrat la prima vedere, între liderul clasamentului și una dintre echipele ce se luptă pentru a se salva de la retrogradare. Oltenii au luat încă de la început cu asalt poarta lui Denis Rusu, însă experimentatul goalkeeper dintre buturile ialomițenilor a intervenit de câteva ori și părea să fie într-o formă de zile mari.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, el nu a mai avut nicio șansă la golul lui Vladimir Screciu din minutul 29. Internaționalul român a stopat elegant o minge la 20 de metri de poartă și a trimis un șut la firul ierbii, exact acolo unde Rusu nu putea să ajungă. Mingea a ricoșat din stâlpul lateral în poartă, iar mijlocașul Craiovei și-a trecut în cont prima reușită din acest sezon. VEZI VIDEO AICI.

Universitatea Craiova vrea să profite de înfrângerea lui Dinamo. Programul este de partea oltenilor

Este momentul potrivit în care Universitatea Craiova să obțină cele trei puncte în meciul cu Unirea Slobozia. Dinamo tocmai a pierdut în derby-ul cu Rapid, iar oltenii se pot distanța la patru puncte de poziția secundă.

ADVERTISEMENT

Mai mult decât atât, Dinamo are meciuri dificile în ultimele două etape, cu FC Argeș și CFR Cluj, în timp ce echipa lui Coelho o va mai întâlni pe Metaloglobus, ultima clasată, și va avea meci direct cu giuleștenii. Toate aceste lucruri cumulate i-ar putea aduce Universității un avans considerabil la intrarea în play-off, dacă ar reuși să câștige tot până la finalul sezonului regulat.

ADVERTISEMENT