Sport

Vladislav Blănuță, gata de un transfer în străinătate! Adrian Mititelu a făcut anunțul: „e ca și vândut!”

Adrian Mititelu a făcut dezvăluiri de ultimă oră legate de transferul lui Vladislav Blănuță. Internaționalul român de tineret are mai multe oferte
20.01.2025 | 19:21
Vladislav Blanuta gata de un transfer in strainatate Adrian Mititelu a facut anuntul e ca si vandut
Vladislav Blănuță, gata de un transfer în străinătate! Adrian Mititelul a făcut anunțul: „E top!”. FOTO: Sportpictures.eu, colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Atacantul Universității Cluj, Vladislav Blănuță, se apropie cu pași repezi de un transfer în afara granițelor. Adrian Mititelu, patronul lui FC U Craiova, club de la care e împrumutat Blănuță, a oferit mai multe detalii.

Update: Adrian Mititelu: „Blănuta e un jucător ca și vândut”

Putem avea parte de o mutare spectaculoasă pe finalul perioadei de transferuri. Vladislav Blănuță, unul dintre cei mai în formă atacanți din Superliga României, poate schimba echipa. Adrian Mititelu a spus câți bani vrea să scoată pe vârful de la U Cluj.

ADVERTISEMENT

Vladislav Blănuțăa fost împrumutat de FCU Craiova la Universitatea Cluj imediat după ce echipa din Bănie a retrogradat în liga a doua. Atacantul cu dublă cetățenie, română și moldovenească, a explodat în tricoul „șepcilor roșii”, iar acum Adrian Mititelu visează să scoată bani frumoși.

Omul numărul unu de la FCU Craiova a anunțat luni seara faptul că Blănuță poate pleca în perioada următoare de la Universitatea Cluj. Omul de afaceri a precizat și suma de bani pe care o cere în schimbul atacantului.

ADVERTISEMENT

„Blănuță e un jucător ca și vândut. Numai că eu vreau să iau cel puțin 4 milioane de euro pe el”, a declarat Adrian Mititelu la Sport Total FM.

Vladislav Blănuță, aproape să prindă transferul în străinătate: „Sunt șanse mari să plece acum”

Vladislav Blănuță (23 de ani) este unul dintre cei mai curtați fotbaliști din SuperLiga. Atacantul de origine moldoveană a atras atenția echipelor din străinătate cu cele 9 goluri marcate și ar putea părăsi curând România.

ADVERTISEMENT

Internaționalul român de tineret e împrumutat la U Cluj până în vara acestui an, el având contract cu FC U Craiova 1948 până la data de 30 iunie 2028.

„Blănuță e top! Am cel puțin trei cluburi de afară care îl vor. Am niște discuții, le-am spus un preț. Nimeni n-a dat prețul cerut, dar sunt șanse mari să plece acum, în două-trei săptămâni”, a spus Adrian Mititelu, conform prosport.ro.

ADVERTISEMENT

De ce n-a mers Blănuță la FCSB: „Am avut motivele mele secrete”

Vladislav Blănuță a atras atenția și granzilor din SuperLiga. Vârful în vârstă de 23 de ani a fost dorit de Gigi Becali la FCSB. El a explicat de ce n-a vrut să meargă la echipa campioană, după ce patronul roș-albaștrilor a declarat lui Blănuță „îi e frică de el”.

Blănuță, în vârstă de 23 de ani, a fost dorit și de Gigi Becali la FCSB, însă a refuzat să meargă la campioana României, susținând că îi este frică de patronul clubulului din București.

„Am avut motivele mele secrete, pe care nu le voi dezvălui. Nu mi-a fost teamă, sincer vă spun. Vă pot spune doar atât, anume că în momentul în care a venit oferta nu am simțit nevoia să fac o schimbare.

(n.r iei în calcul să mergi pe viitor, atunci când te vei maturiza?) De ce să mă maturizez? Credeți că eu nu sunt matur, sau ce? Nu contează că sunt tânăr, pentru că sunt mulți tineri maturi la vârsta lor. Maturitatea nu se ia după vârstă și după ani, se ia după deciziile pe care le luăm pe moment.

Vă mai spun încă o dată, nu mi-a fost teamă de nimeni și am făcut ce am vrut eu”, a declarat Vladislav Blănuță la o conferință de presă susținută în cantonamentul din Antalya.

ADVERTISEMENT