Ajunsă la vârsta de 34 de ani, interpreta de muzică de petrecere Vlăduța Lupău, a luat o decizie importantă la 8 luni de la nașterea celui de-al doilea copil. Vedeta a dezvăluit că totul are legătură cu familia sa.
Vlăduța Lupău a făcut un pas major în ceea ce privește cariera muzicală pentru care muncește din greu. Cântăreața de muzică de petrecere a luat o hotărâre radicală la numai 8 luni de când l-a născut pe al doilea băiat.
Mândră de cei doi copii, Iair și Isaia, vedeta a realizat un videoclip în care apare alături de cei mici. Acesta este realizat pentru piesa intitulată Iubirile mele, care a adunat până la ora actuală un număr impresionant de vizualizări.
Interpreta în vârstă de 34 de ani s-a inspirat dintr-o piesă foarte cunoscută. Frumoasa artistă a dezvăluit că a luat acest model de clip de la «Forever young», melodie interpretată de Alphaville. În filmare sunt multe cadre cu fiii săi.
„Îmi place să am amintiri cu copiii mei și am ales să inserez în acest videoclip și cadre pe care le-am trăit în primele lor opt luni petrecute împreună”, este descrierea pe care Vlăduța Lupău a lăsat-o în dreptul videoclipului de pe YouTube.
Vlăduța Lupău este extrem de încântată de melodia pe care a lansat-o în urmă cu doar câteva zile. Cântăreața de muzică de petrecere a dedicat piesa celor doi băieți pe care îi are din relația cu fostul fotbalist Adrian Rus.
„«Iubirile mele»… am lansat un cântec special pentru ei doi. Și pentru toți cei care aveți copii.
Vă aștept cu un comentariu pe YouTube să ne ziceți dacă vă place melodia și să ne scrieți cum se numesc copiii voștri”, a notat Vlăduța Lupău pe pagina personală de Instagram, în dreptul unor imagini cu cei doi băieți.