Vlăduța Lupău are aproape tot ce-și dorește! Cariera ei este în cel mai culminant punct posibil, iar la capitolul iubire nu are de ce să se plângă.
Vedeta are o căsnicie invidiată de mulți cu fotbalistul Adi Rus, fost portar la CFR Cluj. Cu toate acestea, Vlăduța mai are nevoie de ceva pentru a se simți complet împlinită.
Întrebată ce își propune sau ce își dorește pentru anul 2022, cântăreața a spus că vrea să devină mamă.
Nu e de mirare având în vedere că este foarte atașată de copii, având o relație cu totul specială cu nepoțica ei, cu care postează des imagini pe Instagram. Rolul de mătușică îi vine bine, însă artista vrea să afle cum este și cel de mamă.
„Îmi doresc un copilaș. Asta îmi lipsește”, a declarat Vlăduța Lupău la PRO TV.
Chiar dacă încă nu este mamă, Vlăduța știe deja cum își va crește copilul. Într-un interviu acordat anul trecut, vedeta a spus că nu îl va răsfăța pe cel mic, ci îl va obișnui cu lucrurile cu care a fost și ea crescută.
Vrea să îl învețe ce înseamnă greul pentru a se bucura de lucrurile frumoase în viață, căci nici ea nu a fost crescută în puf.
Vlăduța are de gând să-și îmbrace copilul de la second-hand și să îl învețe să trăiască la țară, în natură, alături de oamenii frumoși pe care îi cunoaște și animăluțele de la fermă.
„Îmi doresc copii, toată lumea își dorește copii. Nu mi-ar fi teamă de nimic dacă aș rămâne însărcinată. Copilul meu va fi îmbrăcat de la second hand, va avea lucruri ieftine, va merge la fermă, așa spun acum. De ce să îi cumpăr niște ghete scumpe care oricum îi vor rămâne mici?
Eu așa am fost crescută. Așa spun acum, îi dau mai puțin, ca să își dorească mult. (…) Eu cred că o să fiu destul de dură cu copiii mei, dar o să fie soțul meu care să îi cocoloșească. (…) Dacă ar fi talentat mi-ar plăcea”, a declarat celebra artistă la un moment dat, pentru wowbiz.ro.
Până când va da marea veste, Vlăduța se concentrează pe cariera muzicală, promițând o serie de noi hituri pentru 2022.