În primele șase luni ale acestui an, Vodafone România a înregistrat un număr de 6,6 milioane de clienţi pentru serviciul de telefonie mobilă.
La finele primului trimestru al anului 2024, compania de telefonie mobilă avea o pondere de 60% a contractelor de abonament, faţă de 47% raportată în urmă cu un an.
Reprezentanții Vodafone spun că în primele șase luni ale anului 2024, mai mulți clienți au ales să încheie un abonament cu operatorul de telefonie decât să rămână utilizatori de cartele prepay.
Potrivit lor, majoritatea utilizatorilor au preferat să încheie un abonament după ce au constatat că acesta are mult mai multe beneficii față de cartela prepay, fapt ce a dus la creșterea veniturilor companiei.
Astfel, pe fondul acestei evoluţii a numărului de abonați, venitul mediu lunar pe client (ARPU), pentru segmentul de contracte de abonamente a crescut cu 2,5%, mai precis la 8,8 euro.
De asemenea, o creștere procentuală spectaculoasă s-a înregistrat pe venitul mediu lunar pe client (ARPU) pentru cartele preplătite, unde Vodafone înregistrează o creștere de 39,7%.
Tot în primele șase luni ale anului, consumul de date mobile în rețeaua Vodafone a fost de 227.644 TB de date, cu 11% mai mare faţă de anul precedent.
În ultima vreme, conducerea Vodafone România a subliniat faptul că ”întreaga companie se află într-un proces de tranziție de la statul de companie de telecomunicații la cel mai important jucător IT&C, Vodafone fiind furnizor integrat de soluții IoT și ICT”.
”În plus, în fiecare an, Vodafone România investește peste 200 de milioane de euro în dezvoltarea infrastructurii 5G”, au transmis reprezentanții companiei care are cea mai mare rețea 5G din Europa.
Prezent în țara noastră încă din anul 1997, Vodafone România este o filială a Vodafone Group, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de telecomunicații și tehnologie din lume, cu o vastă experiență în comunicații, convergență și Internet of Things (IoT), precum și transformare digitală.