Sport

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski îi cere lui Joe Biden să nu-l sancționeze pe Roman Abramovich, pentru a facilita acordul de pace cu Rusia

Roman Abramovich primește o mână de ajutor nesperată din partea lui Volodimir Zelenski, care i-a cerut lui Joe Biden să nu-l sancționeze pentru ca acesta să poată facilita acordul de pace dintre Ucraina și Rusia.
23.03.2022 | 22:49
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski ii cere lui Joe Biden sa nul sanctioneze pe Roman Abramovich pentru a facilita acordul de pace cu Rusia
Roman Abramovich primește o mână de ajutor nesperată din partea lui Volodimir Zelenski, care i-a cerut lui Joe Biden să nu-l sancționeze pentru ca acesta să poată facilita acordul de pace dintre Ucraina și Rusia. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Oligarhul rus a primit o serie de sancțiuni în Marea Britanie, printre care înghețarea averii și interdicția de a intra în Regat, și între timp a decis vânzarea clubului Chelsea, unde este proprietar din 2003.

Roman Abramovich, apărat de Volodimir Zelenski în fața lui Joe Biden

Publicația Wall Street Journal a dezvăluit faptul că decizia SUA de a amâna sancționarea lui Roman Abramovich are legătură cu faptul președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a cerut omologului său american Joe Biden acest lucru pentru că miliardarul poate avea un rol cheie în acordul de pace dintre Ucraina și Rusia.

ADVERTISEMENT

La începutul acestei luni, oficiali din cadrul Departamentului de Trezorerie al SUA au elaborat un set de sancțiuni pentru a-l pedepsi pe Abramovich, la fel cum a făcut Marea Britanie și Uniunea Europeană, în urma atacului Rusiei asupra Ucrainei.

Când a venit momentul ca aceste sancțiuni să fie anunțate, Consiliul de Securitate Națională de la Casa Albă a transmisă Trezoreriei să amâne momentul. Motivul constă în faptul că Zelenski l-a sfătuit într-o convorbire telefonică pe Biden să mai aștepte cu sancționarea oligarhului, care s-ar putea dovedi un important intermediar în negocierile de pace cu Rusia.

ADVERTISEMENT

Omul oligarhului rus confirmă prezența acestuia la negocierile de pace

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a refuzat să comenteze în mod clar dacă o astfel de discuție a avut loc între cei doi președinți, dar a spus că Biden, care a ajuns la Bruxelles pentru a se întâlni cu omologii săi europeni și G-7, lucrează ”pentru a se asigura că, împreună, putem face totul, că putem cere socoteală tuturor celor responsabili de acest război inutil”.

În ceea ce privește informația conform căreia Abramovich ar fi intermediar în discuțiile dintre ucraineni și ruși, Price a adăugat: ”Există o serie de canale prin care partenerii noștri ucraineni și omologii lor ruși se pot angaja în dialog și diplomație”.

ADVERTISEMENT

”Pentru negocieri și pentru ca acestea să reușească, nu este util să comentezi despre proces și nici despre implicarea domnului Abramovich. Așa cum s-a afirmat anterior, pe baza cererilor, inclusiv din partea organizațiilor evreiești din Ucraina, el a făcut tot posibilul pentru a sprijini eforturile care vizează restabilirea păcii cât mai curând posibil”, a declarat un purtător de cuvânt al oligarhului rus, în timp ce biroul de presă al președintelui ucrainean a refuzat să comenteze informația.

Europenii, sceptici că Abramovich tratează pacea

Decizia SUA de a amâna sancționarea lui Roman Abramovich este o întorsătură neașteptată a strategiei Occidentului de a pedepsi oligarhii bănuiți că au legături cu Kremlinul într-un efort de a-l presa pe Vladimir Putin.

ADVERTISEMENT

În timp ce mai mulți oameni de afaceri ruși s-au pronunțat împotriva războiului, Abramovich este singurul oligarh care a declarat public că încearcă să împingă Moscova să găsească o soluție pașnică a conflictului.

Marea Britanie și UE au aplicat o serie de interdicții pentru Roman Abramovich la începutul acestei luni din cauza legăturilor sale cu Putin. Mai mulți oficiali britanici și europeni spun că nu știu că Zelenski a cerut să nu existe sancțiuni pentru proprietarul clubului Chelsea. Câțiva oficiali ucraineni, dar și din alte guverne occidentale sunt, de asemenea, sceptici cu privire la cât de profund este implicat Abramovich în discuțiile de pace.

ADVERTISEMENT