Life

Volodimir Zelenski, la Gala Oscar. Cine a lansat ideea. Se poartă negocieri pentru apariție

Volodimir Zelenski ar putea să aibă o intervenție prin videoconferință la cea de-a 94 -a ediție a premiilor Oscar. Ceremonia are loc duminică, la Teatrul Dolby.
26.03.2022 | 18:57
Volodimir Zelenski la Gala Oscar Cine a lansat ideea Se poarta negocieri pentru aparitie
ADVERTISEMENT

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, ar putea să apară la Gala Premiilor Oscar din acest an. Ideea îi aparține umoristei Amy Schumer, una dintre cele trei prezentatoare.

Volodimir Zelenski, la Gala Oscar. Cine a lansat ideea. Se poartă negocieri pentru apariție

Volodimir Zelenski se pare că își dorește să apară în cadrul Galei Premiilor Oscar din acest an. Acesta ar putea interveni prin videoconferință, așa cum a mai făcut-o în parlamentele unor țări, sau ar putea înregistra un mesaj, susțin cei de la The New York Post.

ADVERTISEMENT

Președintele Ucrainei a devenit unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori din țara sa, după ce a apărut în serialul Servitorul poporului, difuzat în acest moment în mai multe țări din Occident.

Prima care a adus în discuție apariția lui Volodimir Zelenski în cadrul evenimentului a fost umorista Amy Schumer. Ideea nu este însă apreciată în unanimitate de Academia de cinema americană. Will Packer, producătorul Galei Oscar, a preferat să nu facă comentarii despre acest subiect, în timp ce Wanda Sykes, una dintre prezentatoare,  a spus: “Nu este puțin ocupat domnul Volodimir Zelenski în acest moment? “.

ADVERTISEMENT

Este totuși de așteptat ca în cadrul celebrului eveniment cele mai multe staruri să facă comentarii despre războiul din Ucraina. Sute de actori sunt deja implicați în diferite acțiuni caritabile.

A 94-a ediție a premiilor Oscar va avea loc pe 27 martie 2022, la Teatrul Dolby. Aceasta va putea fi urmărită și în România. VOYO transmite live evenimentul luni, 28 martie, de la 3 dimineața.

ADVERTISEMENT

Pregătirile sunt în toi, dar mai multe vedete sunt deja panicate. Organizatorii au anunțat că participanții trebuie să facă două teste PCR ca să intre la ceremonie.

Decizia a fost luată după ce s-a aflat că mai mulți actori, scenografi și regizori sunt infectați. Printre aceștia se află Kenneth Branagh, nominalizat la categoria cel mai bun regizor pentru filmul Belfast.

ADVERTISEMENT

De asemenea, și patru membri din echipa filmului The Power of the Dog sunt bolnavi.