Sport

FC Voluntari – Universitatea Craiova 1-1. Oltenii salvează un punct în ultimele minute

FANATIK.RO vă oferă detalii despre meciul Voluntari - Universitatea Craiova, care are loc sâmbătă, 11 decembrie, de la ora 17:30 pe stadionul Anghel Iordănescu din localitatea ilfoveană în etapa a 19-a din Liga 1
11.12.2021 | 20:00
FC Voluntari  Universitatea Craiova 11 Oltenii salveaza un punct in ultimele minute
ADVERTISEMENT
11-12-2021
14:45

FC Voluntari - Universitatea Craiova 1-1 (Ricardinho 52 / Vînă 89)

Universitatea Craiova a alergat după egalare, la Voluntari, din minutul 52, după ce Ricardinho a reluat în plasă de la 4 metri. Oaspeții au marcat golul care le-a adus un punct în minutul 89, prin Vînă, dar distanța față de liderul CFR Cluj este de 18 puncte, în condițiile în care echipa din Ardeal are un meci mai puțin.

Universitatea Craiova poate fi depășită de Farul, dacă echipa lui Gică Hagi învinge Sepsi

FINAL: FC Voluntari – Universitatea Craiova 1-1

Min. 89: GOOOL Universitatea Craiova! Vînă restabilește egalitatea cu o reluare, pe jos, de la 7 metri

Min. 88: Oaspeții reclamă o lovitură de la 11 metri, după ce mingea îl atinge pe mână pe Armaș

Min. 52: GOOOL FC Voluntari! Gazdele deschid scorul prin Ricardinho, care reia simplu din 4 metri, după un corner

Min. 46: A început  repriza a doua. Bairam șutează de la 10 metri pe lângă poarta gazdelor.

Min. 45+1: Bairam șutează slab din 5 m, dar Popa parează

Min. 30: Papp șutează din 6 m, dar Popa respinge

Min. 29: Meleke primește cartonaș galben după o intrare cu talpa pe glezna lui Nairam

Min. 10: Andrei Ivan șutează de la 6 metri, dar mingea este deviată peste poarta gazdelor

Min. 1: A început meciul.

Vezi aici cele mai importante faze

  • FC Voluntari: Popa – Miranda, Meleke, Armaș, Briceag – Costin, Droppa, Gheorghe – Rață, Lopes, Nemec. Rezerve: Rîmniceanu – Vlad, Achim, Roșu, Tavares, Fulop, Ilie, Merloi, Paraschiv. Antrenor: Liviu Ciobotariu
  • Universitatea Craiova: Ivan – Lazăr, Vlădoiu, Screciu – Papp, Bălașa, Vătăjelu, Nistor – Crețu, Bairam, Gusatvo. Rezerve: Rusu – Mitran, Vînă, Ivanov, Fedele, Căpățînă, Benga, Cîmpanu, Trică. Antrenor: Laurențiu Reghecampf.

Meciul Voluntari – Universitatea Craiova are loc sâmbătă, 11 decembrie, cu începere de la ora 17:30, în cadrul etapei a 19-a din Liga 1. Ambele echipe se află pe locuri de play-off, dar evoluţia echipei ilfovene este peste toate aşteptările, locul 3 fiind dincolo de orice imaginaţie.

Unde se joacă meciul Voluntari – Universitatea Craiova

Confruntarea Voluntari – Universitatea Craiova se dispută sâmbătă, 11 decembrie, de la ora 17:30, pe stadionul Anghel Iordănescu din localitatea ilfoveană în etapa a 19-a din Liga 1. Dacă Voluntari nu are foarte mulţi suporteri oltenii beneficiază de un aport substanţial din partea fanilor, care însă cu greu ar putea face deplasarea la acest meci.

ADVERTISEMENT

Şi aceasta nu din motive de restricţii ale autorităţilor pe motiv de pandemie, accesul pe stadion fiind permis pe stadion în procent de 50 la sută din capacitatea arenei şi numai pe baza certificatului COVID. Oltenii sunt furioşi că gazdele au pus ca preţ de intrare la joc suma de 100 ron pentru bilet, considerată, pe bună dreptate, exagerată.

Cine transmite la TV partida Voluntari – Universitatea Craiova

Partida Voluntari – Universitatea Craiova se joacă sâmbătă, 11 decembrie, de la ora 17:30, pe stadionul Anghel Iordănescu din Voluntari, în etapa a 19-a din Liga 1 şi este televizată în direct pe posturile Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look Sport 1. O mai puteţi viziona intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

La Voluntari cerul este acoperit şi există destule posibilităţi să plouă mărunt pe parcursul zilei. Temperatura maximă este totuşi destul de ridicată pentru această perioadă, în jur de 10 grade, probabil 7-8 la ora jocului. Meciul va fi condus de o brigadă de arbitri condusă la centru de Horia Mladinovici din Bucureşti.

Ce jucători lipsesc din întâlnirea Voluntari – Universitatea Craiova

Antrenorul ilfovenilor, Liviu Ciobotariu, are o singură problemă de efectiv, dar una importantă, pentru că fundaşul central Gabriel Tamaş, jucător cheie în angrenajul echipei deşi a trecut de 387 de ani, este suspendat. În locul său va fi folosit Achim, Ciobotariu optând pentru o formulă cu trei apărători.

ADVERTISEMENT

Laurenţiu Reghecampf are mult mai multe griji înaintea acestui meci. Lista accidentaţilor e destul de mare: Conte, Mateiu, Houri, Găman, Bancu La ea se adaugă suspendatul Marius Constantin iar portarul italian Pigliacelli se spune că ar avea şi el ceva probleme.

Reghe vrea să rupă seria negativă cu o contracandidată directă

Voluntari ocupă un incredibil loc 3, incredibil doar prin prisma faptului că de ani buni ilfovenii s-au târât doar în coada clasamentului şi cu greu au reuşit să supravieţuiască de fiecare dată, nu o dată acest lucru petrecându-se după baraje cu echipe din Liga 2. Voluntari nu avea niciodată în plan o calificare în play-off dar acum, dacă va păstra cadenţa, are toate şansele să ajungă acolo.

ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova a avut la un moment dat o serie magică, şase victorii la rând, dar apoi a venit reculul şi sunt deja patru etape de când nu a mai câştigat. Reghecampf îşi doreşte să rupă cât mai repede această pasă neagră, poate chiar la Voluntari, pentru a reveni pe podium.

Cote la pariuri la jocul Voluntari – Universitatea Craiova

Deşi Universitatea Craiova trece printr-o pasă proastă, fără victorie de patru etape, casele de pariuri continuă să îi acorde credit şi consideră că o cotă de 1,875 la victorie reprezintă justeţea pentru un succes al oltenilor. Replica ilfovenilor este cotată la 4,50. Un gol marcat de echipa lui Liviu Ciobotariu are cotă 1,50.

Este foarte probabil ca în luarea în calcul a acsetor cote să fi contat enorm şi bilanţul meciurilor directe jucate la Voluntari, unul cu adevărat dezastruos pentru echipa locală. Pentru că în nouă meciuri Voluntari a reuşit să obţină doar două rezultate de egalitate şi nu a câştigat niciodată.

 

 

ADVERTISEMENT