STEAUA. Reghecampf anunţă o nouă PLECARE! “Are OFERTĂ!”

Daniel Vlad   
in Stiri sportive
27/07/2016, 11:15
STEAUA. Reghecampf anunţă o nouă PLECARE! “Are OFERTĂ!”

Laurenţiu Reghecampf a dezvăluit după finalul partidei cu Sparta Praga că Alex Bourceanu nu a fost inclus în lot pentru că mijlocaşul are o ofertă şi este foarte posibil să plece de la Steaua.

De asemenea, tehnicianul Stelei speră că jucătorii săi vor avea o susţinere foarte mare, pe Naţional Arena, la meciul retur cu Praga.

“Trebuia să fim atenţi la anumite faze în acest joc. Trebuia să îi blocăm mai bine, iar acum trebuie să fim şi mai atenţi la Bucureşti. Nu îmi place că primesc goluri din faze fixe, dar vom lucra mai bine şi la acest capitol. Am mulţi jucători tineri care nu sînt încă învăţaţi să joace la acest nivel. Vom avea un meci greu acasă, ştiu ce avem de făcut şi avem nevoie de susţinere mare pe teren propriu. Trebuie să profităm la maximum de pe urma acestui rezultat.

Stanciu este un jucător foarte tehnic şi exersează mult la antrenamente execuţiile din lovituri libere, Adi Popa nu era pregătit fizic sută la sută şi am avut problemele pe care le ştiţi şi cu Hamroun. Nu ştiu dacă o să mai vină un fundaş central, vom discuta şi cu patronul. Sper să rezolv problema şi cu Hamroun.

Bourceanu nu a fost trecut pe listă pentru aceste două meciuri deoarece el are o ofertă şi vom vedea ce se întîmplă cu el. E posibil să plece, a spus Reghe.

Ştirea MOMENTULUI

Contre între Dinamo şi FCSB pentru transferul lui Nistor. “Ofertă de nerefuzat!”/ “Vom lupta cu Becali!”

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×