Life

Vor deveni părinţi Bianca şi Livian de la Puterea Dragostei? Fanii nu se aşteptau la o asemenea veste

25.07.2020 | 14:35
Vor deveni parinti Bianca si Livian de la Puterea Dragostei Fanii nu se asteptau la o asemenea veste
ADVERTISEMENT

Imediat după finala actualului sezon al emisiunii Puterea Dragostei, Bianca, una dintre concurentele rămase în cursa pentru marele premiu de 10.000 de euro, se va stabili în Capitală, unde, de altfel, a și închiriat deja o locuință pe placul său. La aflarea acestei vești, mulți dintre fanii săi au presupus că bruneta este gata să îi spună adio lui Livian, bărbatul pe care până nu demult promitea să îl recucerească.

Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa, pentru că frumoasa moldoveancă își dorește să dea o nouă șansă relației începute în casa dragostei și visează chiar la o familie. Cât despre fiul adoptiv al lui Nelson Mondialu, acesta abia dacă își mai încape în piele de bucurie și așteaptă cu nerăbdare să se mute împreună cu ea.

ADVERTISEMENT

Da, ați auzit bine. Livian a decis să-și ia rămas bun de la Cluj și să înceapă o nouă viață în București, alături de persoana iubită. Ba chiar a dezvăluit într-un interviu acordat recent că se gândește foarte serios să întemeieze o familie cu Bianca și în scurt timp să devină tătic.

Bianca și Livian de la Puterea Dragostei visează cu ochii deschiși la primul lor copil

Clujul mă liniștește, Bucureștiul mă agită. Orcine orice ar zice însă, de la București se dă startul, din punct de vedere profesional. Din punct de vedere sentimental, Bianca-i acolo! Orașul meu de suflet e Clujul, oamenii mei de suflet…

ADVERTISEMENT

 Primul copil aș vrea să-l am cât de repede posibil, însă cu persoana potrivită alături de mine. Bianca, în viziunea mea, a fost și este persoana potrivită, lăsând deoparte neînțelegerile care ne-au îndepărtat. Moldoveanca-i moldoveancă, iar pe ardelean trebuie să-l lași în pace”, a dezvăluit Livian.

Cât despre Bianca, i-ar surâde ideea să devină mămică, însă recunoaște că și-ar dori să mai aștepte câțiva ani. Nu de alta, dar încearcă să recupereze timpul în care a trebuit să stea departe de bărbatul iubit. Cei doi s-au despărțit în urmă cu câteva luni, dar suspină chiar și acum unul după celălalt.

ADVERTISEMENT

De când eram mică îmi doream să am primul copil pe la 20-21 de ani, dar ajungând la vârsta asta mi-am dat seama că nu am nevoie de un copil, că nu sunt destul de capabilă să am grijă de un copil. Vreau să mă ocup întâi de mine și apoi de familie. Aș vrea un copil peste un an, doi, așa gândesc acum, dar o să văd atunci. Îmi doresc 4-5 copii, băiatul primul, apoi o fetiță”, a spus Bianca.

Ce mesaj i-a transmis concurenta de la Puterea Dragostei fostului iubit: „Îl aștept”

Directă, ca de obicei, bruneta nu s-a sfiit să își pună pe tavă sentimentele pe care le nutrește față de Livian și să-i transmită fostului iubit un mesaj cât se poate de clar: că așteaptă cu nerăbdare ca acesta să se mute la București.

ADVERTISEMENT

O să fiu foarte directă: Îl aștept! Nu ne-am văzut de o săptămână și un pic, mi-au scris, m-au căutat mulți băieți, dar nu există bărbat care să se compare cu tine! Când eram în emisiune aveam dubii, nu eram convinsă că vreau să fiu cu Livian, dacă el este bărbatul potrivit.

Acum sunt convinsă că el este bărbatul cu care vreau să-mi petrec tot restul vieții și o să fac tot ce-mi stă în putință să îl aduc lângă mine. Te iubesc! Te iubesc și te aștept acasă!”, a spus Bianca, iar răspunsul lui Livian nu a întârziat să apară: „Fii pe fază! Încă două zile și sunt la București!”, i-a transmis tânărul.

ADVERTISEMENT