Vor fi obligate platformele de socializare să verifice vârsta utilizatorilor care își fac cont? Ce a decis Comisia Europeană în legătură cu această chestiune extrem de sensibilă.
Mai multe țări din Uniunea Europeană au cerut măsuri mai dure pentru a controla accesul pe platformele digitale, astfel încât tinerii să fie protejați mai bine de conținutul online neadecvat.
Pe 18 iunie 2025, miniștrii digitalizării din Austria, Croaţia, Cipru, Danemarca, Franţa, Grecia, Irlanda, Italia, Slovacia, Slovenia, Spania şi regiunea valonă din Belgia au trimis o scrisoare către vicepreşedinta Comisiei Europene pentru Suveranitate Tehnologică, Henna Virkkunen, şi către vicepreşedinta Comisiei Europene pentru pentru drepturi sociale şi competenţe, Roxana Minzatu.
Aceste state cereau atunci executivului comunitar de la Bruxelles să impună platformelor să utilizeze instrumente care să permită verificarea vârstei utilizatorilor.
”Criza care afectează sănătatea psihică şi bunăstarea copiilor noştri a ajuns într-un punct critic, exacerbată de extinderea necontrolată a platformelor sociale, care prioritizează participarea în detrimentul siguranţei”, se motivează în scrisoare, conform Agerpres.
În replică, Henna Virkkunen a afirmat că executivul comunitar ”nu a lucrat asupra unei astfel de abordări în sensul în care ea să devină obligatorie pentru toată lumea”. Motivul? Legea privind serviciile digitale, în virtutea căreia Comisia Europeană îşi elaborează directivele la acest capitol, nu oferă ”baza pentru verificarea vârstei”.
Pe de altă parte, forul de la Bruxelles a anunțat că încurajează platformele să utilizeze instrumente pentru a verifica vârsta utilizatorilor atunci când oferă servicii persoanelor cu vârste de peste 18 ani. Putem enumera aici: vânzarea de alcool, pornografie sau jocuri de noroc online. Aceasta nu este însă o obligație.
În plus, CE autorizează aceste platforme să estimeze vârsta clienţilor atunci când termenii şi condiţiile platformei permit deschiderea unui cont pentru persoane cu vârste sub 18 ani, asigurând astfel un echilibru între protecţia minorilor şi dreptul la confidențialitate.