Vorbeşte Lumea că prezentatorul emisiunii, Bogdan Ciudoiu, are arici la buzunar. În exclusivitate, FANATIK a aflat ce se vorbește pe culoarele de la Pro TV despre colegul lui Lili Sandu și comportamentul pe care acesta l-a avut față de colegele sale.
FANATIK a aflat detalii neştiute despre unul dintre prezentatorii emisiunii Vorbeşte Lumea. Bogdan Ciudoiu a câştigat antipatia tuturor colegelor din redacţie. Motivul este cât se poate de simplu: de 8 Martie le-a ignorat pe toate.
Mai exact, informațiile obținute de FANATIK indică că, acum, Bogdan a reușit să le dezamăgească pe toate colegele sale. Inclusiv pe Lili Sandu. Toate așteptau ca, măcar de 8 Martie, să primească o floare, un zâmbet și urmările convenționale pentru această zi.
În schimb, pare-se, Bogdan a apărut în redacția Pro TV zâmbind, dar cu mâinile în buzunar. Nicio floare, nicio urare, nicio bombonică. Nimic pentru colege lui care, suprinse, nu au digerat prea bine gestul făcut de coprezentatorul emisiunii Vorbește Lumea.
În timp ce colegul său de platou, Andrei Lăcătuş alias Shurubel, s-a prezentat în redacţie corespunzător, cu câte o atenţie pentru fiecare colegă, Bogdan cel avar nu le-a adus nici măcar o floare. Iar asta în ciuda faptului că avea, slavă Domnului!, de unde.
Mai exact soţia sa chiar are un business cu aranjamente florale, deci efortul financiar nu ar fi fost prea mare. Nici măcar pentru colega de platou, frumoasa Lili Sandu, Bogdănel nu s-a „deranjat”, măcar așa, de formă. A ales să ignore total Ziua Femeii şi cum ar spune o vorbă din popor, „să se facă că plouă”.
Şi la capitolul atitudine, Bogdan Ciudoiu lasă de dorit. Din informaţiile FANATIK, vedeta se crede deasupra celorlalți colegi şi nu de puţine ori le vorbeşte de sus, lăsând de multe ori impresia că ar fi deşteptul echipei.
Acesta este, spun informațiile noastre, și motivul pentru care ar putea fi lăsat fără job, din această vară. Dacă Lili Sandu are locul ”asigurat” în echipa Pro TV, iar Shurubel a reușit să îi cucerească pe șefi cu dezinvoltura, umorul și buna creștere, Bogan nu este prea iubit de niciunul din echipă. Iar când spunem asta vorbim inclusiv de producători sau ceilalți angajați, de la mașiniști, cameramani până la fetele din cabina de machiaj.
Bogdan Ciudoiu şi Andrei Lăcătuş au fost cei care l-au înlocuit pe Cove la cârma emisiunii Vorbeşte Lumea. Iniţial, cei doi au fost colegii Adelei Popescu, ca mai apoi, aceasta să fie înlocuită de Lili Sandu. În această formulă, cei trei pot fi urmăriţi în fiecare dimineaţă la Pro Tv.
Bogdan este pentru prima dată în cariera sa când e implicat într-un proiect de televiziune. În schimb, a debutat la radio încă din perioada liceului. În trecut a realizat matinalul de la Virgin Radio, alături de colegul său actual, Shurubel, iar mai apoi a schimbat tabăra şi a ajuns la ProFm.
În altă ordine de idei, așa cum FANATIK v-a informat deja, emisiunea Vorbește Lumea ar putea fi la ultimul ei sezon. Cu ceva timp în urmă, Lili Sandu a și fost la filmările unei emisiuni-pilot. Alături de vedeta de la Vorbește Lumea a dat ”probă” și Victor Slav.