Life

Voturile juriilor din România şi alte cinci ţări, anulate la Eurovision 2022. Cum s-a votat, de fapt, în marea finală

EBU a emis un comunicat în care anunţă că voturile juriilor din România şi alte cinci ţări au fost anulate, urmare a unor "încercări suspecte de manipulare" a votului.
15.05.2022 | 11:07
Voturile juriilor din Romania si alte cinci tari anulate la Eurovision 2022 Cum sa votat de fapt in marea finala
EBU a schimbat rezultatul votului mai multor jurii de la Eurovision, printre care şi România
ADVERTISEMENT

European Broadcasting Union a transmis că a sesizat, după a doua repetiţie a celei de-a doua semifinale a Eurovision, unele tipare de “vot neregulat” la votul juriilor din şase ţări, printre care şi România.

Votul juriului Eurovision din România, schimbat cu un rezultat înlocuitor agregat

Întrucât existau suspiciuni de fraudă, s-a luat decizia anulării votului din aceste ţări, iar EBU a schimbat rezultatul votului cu un rezultat “înlocuitor agregat” atât în semifinală, cât şi în finală, fapt care a dus, practic, la descalificarea juriilor.

ADVERTISEMENT

Situaţia a fost semnalată şi de formaţia Zdob şi Zdub, pe pagina lor de Facebook, oferind o posibilă explicaţie pentru faptul că din partea juriului din România au venit 0 voturi pentru melodia lor, în ciuda mesajului unionist.

“Referitor la voturile juriului, a intervenit EBU. Le-a anulat. Căutaţi în internet declaraţia EBU. Voturile din 6 ţări au fost anulate”, au scris moldovenii pe Facebook.

ADVERTISEMENT

Se pare că ţările vizate de această decizie a organizatorilor au fost România, Georgia, Azerbaijan, San Marino, Polonia şi Muntenegru, toate din semifinala a doua.

Comunicatul EBU privind anularea votului juriilor de la Eurovision 2022

”În analiza procesului de votare al juriului, realizat de către partenerul de vot pan-european al Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU), după cea de-a doua repetiție generală a celei de-a doua semifinale a Concursului Eurovision 2022, au fost identificate anumite modele de vot neregulate în rezultatele a șase țări.

ADVERTISEMENT

Pentru a respecta Instrucțiunile de vot ale Concursului, EBU a lucrat cu partenerul său de vot pentru a calcula un rezultat înlocuitor agregat pentru fiecare țară în cauză, atât pentru a doua semifinală, cât și pentru Marea Finală (calculat pe baza rezultatelor altor țări care au înregistrări similare de vot).

Acest proces a fost recunoscut de Monitorul Independent de Votare.

EBU ia extrem de în serios orice încercare suspectă de a manipulare a votului la Eurovision și are dreptul de a elimina astfel de voturi, în conformitate cu Instrucțiunile Oficiale de Vot, indiferent dacă astfel de voturi ar putea influența sau nu rezultatele și/sau rezultatul votului.”

ADVERTISEMENT

România a încheiat Eurovision pe locul 18, în vreme ce Ucraina a câştigat, iar Moldova a fost pe locul 7.

ADVERTISEMENT
Tags: