Este vreme extremă în România, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă, dar și la această oră, traficul feroviar a fost dat peste cap. Trenuri cu sute de pasageri au fost blocate. Probleme sunt și pe șoselele din țară.
Mai multe curse înregistrează întârzieri, iar altele au fost anulate din cauza ninsorilor și viscolului puternic. Trenul interregio IR 1642 (Satu Mare – Bucureşti Nord) are o întârziere de circa șapte ore. La Toplița este blocat un tren în care se află peste 200 de pasageri, potrivit Antena 3.
„Trenul rapid R 367 (Valea lui Mihai – Braşov) a staţionat pe linia curentă între Stânceni şi Topliţa; trenurile interregio IR 1645 (Bucureşti Nord – Târgu Mureş) şi IR 1642 (Satu Mare – Bucureşti Nord) au staţionat în Lunca Bradului, ultimul fără sursă de energie.
De asemenea, trenul 10738 (Târgu Mureş – Topliţa) a fost anulat pe distanţa Lunca Bradului – Topliţa, în contextul avertizărilor meteorologice de vânt puternic şi viscol”, a transmis, sâmbătă, ISU Mureș.
Mai mult, ISU Mureș transmite că au fost mobilizate autospeciale de intervenții, ambulanțe SMURD și autocare, în cazul în care va fi necesară evacuarea călătorilor din trenuri.
CFR Călători a anunțat că traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, mai ales pe raza Sucursalelor Regionale CF Iași și Brașov. Mai mulți copaci au căzut pe mai multe secții de cale ferată. Potrivit reprezentanților CFR, echipele de intervenție acționează pentru înlăturarea acestora.
„Precizăm faptul că pe raza SRCF Iași și Brașov sunt activate comandamentele locale. Personalul feroviar acționează și intervine operativ pentru tăierea/înlăturarea copacilor/crengilor căzute în gabaritul liniei CF sau pe firul de contact. Astfel încât să fie asigurată continuitatea traficului feroviar”, a informat CFR SA.
Incidente s-au înregistrat și pe drumurile din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Pompierii din Mureș au intervenit în localitatea Nicolești, după ce un arbore s-a prăbușit pe o mașină și pe carosabil. Din fericire, nu au fost persoane rănite.
Probleme majore au fost și în județul Harghita. Aici, circulația trenurilor a fost afectată în urma prăbușirii copacilor pe calea ferată. Și drumurile naționale au fost blocate, din cauza vremii extreme.
În timpul nopții au fost semnalate blocaje pe DN 15 Topliţa – Borsec, în pasul Creanga şi pe DN 13 B Praid – Gheorgheni. De asemenea, circulația rutieră a fost restricționată pentru câteva ore, pe DN15, pentru vehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone.
La această oră se circulă în condiții de iarnă în mai multe județe: Arad, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mureș, Sibiu și Suceava.
Centrul Infotrafic a transmis că pe DN 1, în zona Comarnic și Bușteni, traficul rutier este aglomerat. Totodată, între Sinaia și Azuga sunt precipitații sub formă de ninsoare. În prezent nu sunt restricții de circulație pe drumurile naționale sau pe autostrăzi.