În ciuda faptului că suntem abia la începutul ultimei luni de iarnă, ANM anunță vreme surprinzătoare, cu temperaturi maxime de primăvară, care vor trece de 14 grade în București.
Potrivit unei prognoze speciale anunțată miercuri de Administrația Naţională de Meteorologie, pe parcursul zilei de joi, vremea va deveni deosebit de caldă în Capitală.
Într-o perioadă în care, în mod normal, trebuia să avem zăpezi și temperaturi preponderent negative, în România avem de a face cu o primăvară timpurie.
Prognoza specială emisă zilnic de Administraţia Naţională de Meteorologie anunță o vreme deosebit de caldă în București. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat, temporar cu unele intensificări – rafale în jurul a 45 km pe oră. Dimineața vor mai fi condiții de ceață.
De altfel, întreaga țară se află sub influența unor mase de aer extrem de cald și anormal pentru această perioadă a anului din calendar.
Miercuri, în zone extinse din vestul țării am avut temperaturi maxime care au trecut frecvent de 14 și chiar 15 grade, mai exact în Moldova Veche și Reșița. În București au fost miercuri 6 grade.
Nici minimele termice nu mai amintesc de iarnă. Cu excepția zonelor montane, unde au fost temperaturi negative, în majoritatea țării au avut valori de primăvară, cu 8,5 grade la Jimbolia și peste 2 grade în Capitală.
În urmă cu trei zile, Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru următoarele două săptămâni. Potrivit datelor, primele zile aduc o vreme anormal de caldă, cu valori de martie.
Primele 7 zile ale intervalului 1-14 februarie vor aduce vreme mai caldă decât în mod normal în majoritatea zonelor din țară. A doua săptămână vine cu o răcire, iar media temperaturilor ajunge mai aproape de cea normală pentru această perioadă.
În zona geografică a Capitalei, temperaturile vor crește, pe timp de zi, până la data de 5 februarie, moment în care media maximelor o să atingă valori situate între 13 și 15 grade. Ulterior, acestea vor scădea, spre sfârșitul intervalului ajungând în jur de 4 și 6 grade. Minimele vor fi constante și se vor situa în jurul valorilor de 2 și 4 grade, în prima parte a intervalului.
În ultima săptămână a prognozei, temperaturile minime vor scădea, atingând până la -5 și -4 grade în ultimele zile. Posibilitatea apariției precipitațiilor este mai ridicată la începutul lunii și ulterior datei de 6 februarie.