Vremea de luni, 4 noiembrie. După valul de aer rece care a acoperit România, revin temperaturile plăcute. Însă nu pentru mult timp, pentru că valorile scăzute încă se vor regăsi în unele zone ale țării.
Weekend-ul 2-3 noiembrie a fost între două anotimpuri. Dacă sâmbătă s-au înregistrat chiar și peste 25 de grade în unele zone, duminică temperaturile au scăzut până sub pragul înghețului. Cerul a fost variabil, cu înnorări în zonele sudice, a și plouat slab, iar în zonele montane a suflat vântul și chiar a nins slab.
Începutul săptămânii vine, însă, cu o stabilizare a vremii în majoritatea teritoriului. Cerul va fi variabil, cu posibile înnorări în zonele de est și nord ale țării. La altitudini mari vor fi ninsori slabe și lapoviță, respectiv în Carpații Orientali.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona Moldovei, în Carpații de Curbură și Meridionali. Rafalele vor atinge până la 60 km/oră, iar pe crestele montane vor depăși 80 km/oră.
Temperaturile maxime se vor situa între 7 grade în zona de est a Transilvaniei și Maramureș și 18 grade în zona Olteniei. Minimele vor fi destul de scăzute, situate între -6 grade și 5 grade în Dobrogea, în zona litoralului. Izolat, dimineața și noaptea va apărea ceața.
Atmosfera se va încălzi de mâine. După ce dimineața va fi răcoare, cu cer variabil, acesta se va curăța de nori și va ieși soarele. Vântul va sufla slab spre moderat, iar temperatura se va situa în jurul a 16 grade Celsius. Minimele vor de 3…4 grade, mai scăzută la periferie, spre 0 grade.
Și la munte se încălzește. Norii vor apărea în zona Carpaților Orientali, unde vor apărea chiar și precipitații slabe sub formă de ploaie. La altitudini mai mari poate apărea lapovița și chiar ninsoarea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales ziua în Carpaţii de Curbură şi Meridionali. Rafalele vor atinge 50…60 km/oră, iar pe creste chiar 70…90 km/oră.
Vremea va fi răcoroasă în zona de nord a Europei. În unele zone vor fi precipitații slabe spre moderat cantitativ sub formă de ploaie, lapoviță și chiar ninsoare. Vântul va fi intens, mai ales în zonele din nordul Mării Negre.
Restul continentului va avea temperaturi situate aproape de normalul perioadei. În unele locuri vor exista valori mai mari decât cele obișnuite pentru luna noiembrie.
În Peninsula Iberică se va resimți o perioadă de instabilitate atmosferică manifestată mai ales în zona Portugaliei, unde vor exista ploi torențiale, însoțite de intensificări ale vântului. În Spania ploile vor fi moderate cantitativ și prezente în doar câteva locuri.