Elena Mateescu, directoarea Administrației Naționale de Meteorologie, a declarat miercuri că vremea se va răci semnificativ în România, începând de duminică, din cauza unui ciclon care s-a format în Marea Mediterană.
Însă, până atunci, șefa ANM spune că vremea va fi una deosebit de caldă în toată țara pentru ultima decadă a lunii septembre, cu temperaturi chiar și cu 10 grade mai mari față de normalul perioadei.
“În continuare o vreme a extremelor meteorologice, la finalul primei luni din toamna 2024. O vreme deosebit de caldă pentru ultima decadă a unei luni septembrie în ţara noastră, şi vorbim de valori termice cu până la 10 grade Celsius peste ceea ce ar fi normal pentru această perioadă, luând în considerare, cel puţin până sâmbătă, ecartul termic de la valori de 23 până la 33, posibil 34 de grade Celsius”, a declarat Elena Maeescu.
Reprezentanta ANM a transmis că vineri este posibil să consemnăm cea mai caldă zi din această săptămână, iar maximele vor fi înregistrate în sudul extrem, în Câmpia Română.
”Chiar şi sâmbătă vom avea valori de până la 33 de grade Celsius, însă de duminică vremea se va răci semnificativ în cea mai mare parte a ţării şi va deveni instabilă”, a mai spus directoarea ANM.
Potrivit ei, în cea mai mare parte a țării instabilitatea atmosferică va fi caracterizată prin averse torenţiale, posibile intensificări ale vântului, cu aspect de vijelie.
”Chiar şi în noaptea de duminică spre luni, în est şi local în centrul ţării este posibil să consemnăm cantităţi de apă, în intervale scurte de timp, însemnate cantitativ, mai ales în sud şi în sud-est. La acest moment, informaţiile arată probabilitate ridicată ca ecartul valorilor de precipitaţii să fie între 60, 80 şi chiar o 100 şi peste 100 litri/mp”, a transmis șefa ANM.
Totodată, Elena Mateescu a explicat că din cauza unui ciclon format în Marea Mediterană, începând de duminică, în regiunile intracarpatice, valorile termice maxime vor coborî de la 33-34 de grade la 15 grade Celsius.
“Vorbim despre o activitate ciclonică foarte intensă. (…) Diferenţele de temperatură vor fi semnificative: de la 33-34 grade Celsius la o scădere până la 15 grade, cel mult, în regiunile intracarpatice, şi 20-22 de grade în partea de sud-est a ţării”, a afirmat aceasta.
Mai mult, directoarea ANM a ținut să precizeze faptul că episodul de răcire a vremii se va încheia la jumătatea săptămânii viitoare, după care,”temperaturile vor creşte şi se vor apropia de ceea ce înseamnă normalul termic al datei din calendar, undeva până la 22 – 23 grade Celsius”.