Life

Vulpița de la Acces Direct și-a luat rolul de mamă în serios. Cum s-a afișat alături de fiica sa

14.04.2021 | 10:58
Vulpita de la Acces Direct sia luat rolul de mama in serios Cum sa afisat alaturi de fiica sa
Vulpița de la Acces Direct și-a luat rolul de mamă în serios. Cum s-a afișat alături de fiica sa. Sursa foto: Instagram. Colaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Vulpița de la Acces Direct, pe numele ei din buletin Veronica Stegaru, și-a luat rolul de mamă în serios. Femeia din Blăgești, județul Vaslui, s-a afișat alături de fiica sa, Maria, într-o imagine impresionantă. 

Fosta vedetă de la Antena 1 a apărut într-o fotografie unică alături de copilă, postarea luând prin surprindere pe toată lumea. Poza a fost publicată de buna sa prietenă, Doina Stina, care a lăsat și un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.

ADVERTISEMENT

Cele două se plimbă ținându-se de mână, undeva afară, după ce luni la rând Vulpița a fost acuzată că și-a neglijat copilul. Acum femeia se ocupă de creșterea și educarea micuței în vârstă de aproape 4 ani, cu ajutorul soacrei sale cu care s-a războit luni întregi.

Vulpița de la Acces Direct, imagine unică cu fiica sa, Maria

În curând va avea ambele mâini ocupate. Naștere ușoară”, a scris pe InstaStory reporterul de la Acces Direct, Doina Stina, acolo unde a etichetat-o pe Vulpița.

ADVERTISEMENT

Soția lui Viorel Stegaru urmează să devină mamă pentru a doua oară luna aceasta sau cel mai târziu la începutul lunii mai, când va aduce pe lume un băiat.

Veronica Stegaru alături de fiica sa, Maria
Veronica Stegaru alături de fiica sa, Maria. Sursa foto: Instagram. Colaj: Fanatik

Bebelușul va purta numele Radu, la fel ca reporterul de la Antena 1, cu care au rămas buni prieteni datorită emisiunii moderate de Mirela Vaida.

ADVERTISEMENT

„Dacă e băiețel o să-l cheme Radu, dacă e fetiță o să aibă două nume: Doinița și numele dumneavoastră. Și nașii tot acolo la emisiune sunt”, a spus Viorel Stegaru la Acces Direct în urmă cu câteva luni.

Așadar, soții Stegaru au rămas foarte apropiați de membrii echipei de la Antena 1, unde au apărut zi de zi mai bine de 8 luni. Vulpița și Viorel au fost ajutați mereu de aceștia, care le-au rămas alături chiar dacă nu mai apar pe micile ecrane.

ADVERTISEMENT

Doina Stina și Radu Rotaru îi vizitează frecvent pe Vulpița și partenerul ei de viață, Viorel, dovadă fiind chiar postările din mediul online în care apar împreună.

ADVERTISEMENT