Fotbal international

Walter Zenga, interviu spumos la 60 de ani! “Abia fac 17!” Amintirile de la Inter, cele mai grele momente din carieră şi cum l-a schimbat căsătoria cu Raluca

28.04.2020 | 17:38
Walter Zenga interviu spumos la 60 de ani Abia fac 17 Amintirile de la Inter cele mai grele momente din cariera si cum la schimbat casatoria cu Raluca
Walter Zenga, interviu spumos la 60 de ani! "Abia fac 17 ani!" Amintirile de la Inter, cele mai grele momente din carieră şi cum l-a schimbat căsătoria cu Raluca sursă foto: hepta.ro)
ADVERTISEMENT

Fostul portar de legendă al Italiei și al Inter-ului, Walter Zenga, împlinește pe 28 aprilie 60 de ani. Cei mai mulți i-a petrecut în fotbal, mai întâi ca jucător, iar acum ca antrenor, în momentul de față el fiind din data de 3 martie 2020 noul antrenor al echipei sarde Cagliari. Pentru că este un nume al fotbalului italian publicația Sports Week a realizat un amplu interviu cu cel care are multe conexiuni legate de România.

Walter Zenga se simte ca la prima tinerețe

Din 2005 este căsătorit pentru a doua oară, soția fiind românca Raluca Rebedea și cei doi au împreună doi copii, pe Walter junior și pe Samira. În plus Zenga a antrenat pe FC Național, FCSB pe vremea când se numea Steaua și pe Dinamo.

ADVERTISEMENT

Primii săi 60 de ani si 50 de fotbal. Ba, chiar 51 de fotbal, așa a început această poveste a lui Walter Zenga. Pentru a deveni fotbalist a trebuit să spună că avea 10 ani, deși în realitate avea încă 9. 51 de ani ca portar și apoi ca antrenor. Și când îi spui că împlinește 60 de ani te contrează repede: “Dar care 60, că abia fac 17!”

Un lunatec la limita bipolarului

“Să trăiești aceste două ipostaze nu a fost ușor, sunt cele două roluri cele mai complicate din fotbal, meseriile în care totdeauna plătești pentru toți.”

ADVERTISEMENT

Nu poate să explice sau nu vrea dacă e mai bun fotbalul de atunci sau cel de astăzi. “Fotbalul e mereu frumos pentru schimbă și te face să te schimbi. Chiar și la 60 de ani.

Am fost și sunt un lunatec la limita bipolarului. Acum am fost la un pas de a deveni bunic. Fiul meu din prima căsătorie, Jacopo era gata să mă facă bunic. L-am avertizat că dacă îmi va spune bunic nu mă mai vezi. Glumesc, desigur.

ADVERTISEMENT

E în cantoament, soția și copiii în Dubai

O să sărbătoresc cei 60 de ani în carantina prelungită la Asseminello, cantonamentul lui Cagliari. Soția mea, Raluca și copiii Walter Junior și Samira au rămas blocați în casa din Dubai, dar ne ajută mult videotelefonia. Face ca distanțele să se scurteze”.

Hai să vorbim despre fotbal. Despre Inter

– Despre asta întotdeauna. Dar prima dată să vorbim despre Maxallesi, sau mai bine despre Bulevardul Ungariei, locul copilăriei mele la Milano. Când te naști ai mereu o adresp în urmă și pentru mine înăuntru se află acest bulevard. În cartea Zenga și frații săi chiar despre această legătură, care mereu mă emoționează, fac referire la acest lucru.

ADVERTISEMENT

A fost Italo Galbiati cel care te-a dus de la Macallesi la Inter.

-Și eu eram deja suporterul lui Inter de trei ani. Martie 1966: tatăl meu, care era cu Juventus, a mers cu mine pe San Siro să vedem Inter-Brescia 7-0. Ei bine, ce crezi că m-a impresionat în afară de cele șapte goluri? Faptul că portarul Bresciei, Brotto, avea un tricou negru cu un enorm V alb.

Suporter al Interului și apoi?

– Apoi băiat de mingi. Luam și niște bănuți pentru asta. Apoi ultras Inter. Ce coregrafii, dar cel mai mult îmi plăcea când mergeau cei mari și confiscau steagurile echipelor adverse.

Și după?

– Pentru doi ani, de la 17 la 18 ani, un fel de factotum în sediu. O ajutam pe Ileana, pentru mine o a doua mamă, la secretariat. Desfăceam toate plicurile de la poștă, duceam cafele în toate birorurile unde se cerea. 60.000 de lire pe lună plus alte 10,000 ppentru fiecare meci câștigat cu echipa Primavera, unde jucam meci de meci. Programul era clar: dimineața la sediu, prânzul cu paste foarte bune, tot acolo, apoi autobuzul până la Piața Lotto, de acolo urcam în autocar până la centrul de pregătire de la Appiano Gentile ți seara urma școala privată în Piața Cadorna.

Pentru o pasiune se face orice. Și pe urmă, când ai devenit antrenor, ai pus mereu în contract clauza Inter, adică reziliere imediată în caz că te cheamă.

– E o legendă, așa ceva nu a existat. Le spun tuturor că e dragostea mea, pentru că înseamnă 23 din viață.

“Un an am stat rezerva lui Pagliuca”

Și totuși ai riscat să nu câștigi nimic cu Inter

– Iunie 1987. A titrat și Gazzetta Zenga la Napoli, Giuliani la Inter. Moggi, care atunci era la Napoli, mi-a spus că totul e rezolvat. Și apoi am văzut bannerul pe care suporterii noștri scriseseră Zece contează, unul niciodată. Din momentul acela am spus stop, Moggi a rămas fără cuvinte. Fanii nu m-au iertat până ce nu am semnat prelungirea chiar înaintea unui derby.

Și, totuși, șase ani mai târziu ajungeai la Genova.

– Dar nimeni nu a spus nimic despre faptul că aș fi putut să mă întorc, un an am stat rezerva lui Pagliuca. Mă refăcusem după accidentarea la ligamentele încrucișate. Am vorbit mai întâi cu Moratti și cu Mazzola și după acea direct cu Pagliuca. Eu am fost mereu omul direct, ca și acum, când e nebunia asta cu coronavirus, când am spus ce prostie e asta cu vedem ce se mai întâmplă. Răspunsul e simplu: nu se poate juca, nu se joacă și nu trebuie să se joace, sănătatea fiecărui om e mult mai importantă.

Acum ai regăsit fotbalul italian doar așa pentru patru antrenamente

– Nu am pierdut nimic. Sunt antrenorul lui Cagliari, pentru asta m-am întors. Am pregătit totul cum trebuie chiar dacă s-ar juca în iulie sau în august. Uitați că am antrenat șase ani în Orientul Mijlociu, unde se joacă la 45 de grade.

Să închidem capitolul Inter. Mai greu de iertat Pellegrini pentru că foarte ușor renunța la tine sau Arrigo Sacchi, pentru că ți-a tăiat visul cel mare la națională în 1994?

– Spun doar că acum îl înțeleg pe Sacchi, după ce am trecut și eu prin meseria de antrenor. A fost alegerea corectă pe care a făcut-o.

Deci ai ce ai mai mult cu Pellegrini?

– Sigur cu el mai mult decât cu Ottavio Bianchi, care nu mi-a spus un cuvânt. După 23 de de Inter meritam mai mult respect la despărțire.

Cum a fost cu primul tatuaj

– L-am făcut în vara lui 1992. Bagnoli îmi vede stema lui Inter pe gambă și mă întreabă: Ce e cu asta, ai fost la închisoare?

Cea mai frumoasă intervenție din cariera ta care ar fi?

– Finala Cupei UEFA cu Salzburg. Știam că e ultimul meci și îmi doream enorm finalul pefect. . Am fost neînvins, am avut repertoriul complet pentru un portar perfect: șuturi și ieșiri ca la carte, nu am greșit nimic.

Și greșeala cea mai mare?

– Pentru un portar o greșeală e o necesitate. Am revăzut Italia – Germania 1982, finala. Marele Dino Zoff a avut câteva ieșiri greșite. Important este că nu s-a întâmplat nimic. La mine un meci Salernitana – Pisa, în 1978, fusesem împrumutat la Salerno, dar am jucat doar trei meciuri. Am făcut două gafe teribile și am început să plâng și am ieșit de pe teren, nu au putut să mă facă să revin pe teren.

Citează din Schopenhauer

Într-o zi l-ai citat pe Schopenhauer. Ceea ce oamenii numesc destin este de fapt ansamblul tuturor prostiilor lor

– Prea mult timp să stăm să le contabilizăm, mai bine întotdeauna, indiferent ce faci, te uiți înainte și niciodată înapoi. Cine te judecă e cel care nu te cunoaște. Cine te cunoaște te sfătuiește. Și nimeni ca Zenga nu poate să îl cunoască mai bine pe Zenga.

Un portar care se aseamănă cu Zenga ai văzut în acești ani?

– Pe Sirigu îl strigă Walterino, dar eu mai degrabă văd un mod asemănător de a apăra ca al meu la Perin. Dar, ca să fiu sincer, nu mi-am mai spus niciodată Iată acesta e la fel ca mine. Portarii sunt diferiți.

Și antrenorii?

– Sigur, de fapt am învățat multe de la șase dintre cei pe care i-am avut: Sonetti, Radice, Vicini, Trapattoni, Bagnoli și Eriksson.

Și cu cine ai avut cele mai multe conflicte?

– Ca adversar cu Valdinoci. Câștigase cu Atalanta pe San Siro. A făcut acel gest cu degetul mijlociu și mi-a spus să îmi pun titlul acolo. L-am așteptat în tunel. Dar cine mi-a vrut capul a fost Nedo Sonetti. Am ajuns târziu la antrenament. Drept pedeapsă a început să îmi tragă numai din zece metri și normal că marca mereu. M-am enervat și l-am trimis la origini și nu credeam că poate fugi atât de bine după mine. A fost la un pas să mă prindă.

Ca adversar pe teren?

– Andrea Carnevale când era la Udinese. Și culmea e că unul dintre cei mai buni prieteni ai mei.

Coleg de echipă?

– Enzo Scifo. Am pierdut un derby cu 2-0, intru în vestiar și el tacticos se bărbierea. Mi s-au pus toți piticii pe creier, nu mai știu cum am reacționat, dar am făcut urât.

Proverbul african al lui Zenga

Proverbul tău african preferat e mai bine un dușman inteligent decât un prieten prost. Care a fost dușmanul tău inteligent?

– Viața, uitați-vă cum ne-a pus la respect în numai două luni.

Și prietenul prost?

– Ideea că ai putea obține ceva fără să te zbați. În carantina asta de mai multe ori mi-am pus întrebarea câte zile din viața mea am pierdut din cauza unor lucruri neimportante?

Abia la 43 de ani, cu Raluca, am învățat viața de familie

Trei soții, o alta aproape, Hoara Borselli, mulți paparazzi, mult cancan, un titlu de neuitat: Așa s-a pierdut naționala, de fapt un joc de cuvinte: Cosi Perzy azzurro.

– Uf, e o poveste care nu am cum să o uit. Enzo Bearzot s-a trezit fără Giovanni Galli, care avea febră, m-a căutat la Inter, dar noi primisem trei zile libere si eu eram plecat cu Marina Perzy. Dacă ar fi existat pe atunci telefoane mobile nu ar mai fi ieșit niciodată tărăboiul acela.

Aveai 7 ani când părinții tăi s-au despărțit. A influențat acel moment sentimental viața ta?

– Categoric da. Încercarea spasmodică a ceea ce nu am putut avea ca și copil m-a dus la comiterea unor erori, pentru că anumite lucruri nu le găsești pur și simplu căutându-le. De aici și paradoxul că Hoara, care nu mi-a fost niciodată soție, a fost mai importantă decât primele două neveste.Însă adevărata mea viață a început la 43 de ani și de atunci de 17 ani sunt cu Raluca și am învățat cu ea ce înseamnă familia. Cel puțin pe copiii mei cu ea, Walter Junior și Samira, i-am mai învățat și eu câte ceva, pe primii trei, Jacopo, Nicolo și Andrea i-au învățat mamele lor.

Plângi des?

– Destul de mult. Ultima dată am plâns cu câteva seri în urmă când am văzut Gladiatorul, scena în care el vrea să se întoarcă cu orice preț la soție și la copii.

Când ai plâns cel mai mult din fotbal?

– Când am pierdut finala Cupei României cu Național și la Napoli, când am retrogradat ca antrenor cu Crotone. M-am înschis în vestiar și 20 de minute am plâns, nu m-am putut opri.

Motto din Charlie Chaplin

La 60 de ani duci nostalgia de ceva?

– De absolut nimic. Chiar dacă am greșit și am făcut-o de atâtea ori e modul cel mai bun prin care am îmvățat să fac mai bine.

De aceea ți-ai ales ca motto vorba lui Charlie Chaplin preocupă-te mai mult de conștiința ta decât de reputația ta?

– Nu am ascuns nimic din viața mea, de aceea s-a și vorbit atât. Dar îmi lipsește puțin altă frază a lui Chaplin. Vorbește despre viața mea atunci când a ta este un exemplu. Când vei face asta îți garantez că niciodată nu vei mai vorbi despre a mea. Prea lungă, altfel o făceam tatuaj.

ADVERTISEMENT