Sport

Wayne Rooney, acid după PSG – Bayern Munchen 5-4: „Ambele au fost deplorabile”

La finalul partidei dintre PSG și Bayern Munchen, Wayne Rooney a avut un discurs dur la adresa celor două echipe. Ce a spus fostul star al Angliei și cum a comentat declarațiile lui Harry Kane
29.04.2026 | 12:17
Wayne Rooney acid dupa PSG  Bayern Munchen 54 Ambele au fost deplorabile
Ce a spus Rooney despre PSG - Bayern 5-4 și despre discursul lui Harry Kane de la finalul partidei. Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

PSG – Bayern Munchen 5-4 a fost, fără doar și poate, cel mai spectaculos meci de fotbal din istoria recentă. Ambele echipe au demonstrat o forță uluitoare, calitate fabuloasă și un nivel superior față de orice alte echipe din lume. Totuși, la finalul celor 90 de minute, Wayne Rooney a criticat discursul lui Harry Kane și defensivele celor două echipe.

Wayne Rooney, critic la adresa defensivelor lui PSG și Bayern Munchen

Jucătorii ofensivi ai celor două echipe au arătat o calitatea excepțională în meciul de pe Parc des Princes. Michael Olise a făcut din cel mai bun fundaș stânga din lume un simplu jalon, Kvaratskhelia a fost electrizant în flancul stâng al parizienilor, Luis Diaz a făcut prăpăd pe teren, iar eleganța lui Dembele a ridicat tot stadionul în picioare.

ADVERTISEMENT

Apărătorii și portarii celor două echipe au avut o seară extrem de dificilă, însă Harry Kane a încercat să le ridice moralul colegilor săi după cele cinci goluri primite: „Chiar dacă au fost 9 goluri înscrise, au fost câteva faze spectaculoase în defensivă, mai ales la momentele unu la unu. Pe teren au fost cei mai buni fotbaliști din lume. Cei mai buni atacanți și cei mai buni fundași. Bineînțeles, uneori oamenii de atac reușesc cumva să-și pună calitatea în valoare și să-și depășească adversarii. A fost o misiune dificilă pentru apărători și cred că au făcut o treabă extraordinară”, a fost discursul lui Kane care l-a deranjat pe Wayne Rooney.

„Uite, îl iubesc pe Harry Kane, dar nu este posibil ca el să-și laude apărătorii. Poate doar pentru faptul că sunt colegi și încearcă să le ridice puțin moralul pentru următoarea săptămână. Eu cred că ambele defensive au fost deplorabile”, a fost reacția fostului atacant englez, citat de Daily Mail.

ADVERTISEMENT

Cum a văzut Luis Enrique partida și dialogul fabulos cu Vincent Kompany după meci

Luis Enrique și Vincent Kompany sunt doi antrenori cărora le place jocul ofensiv, iar jucătorii de care dispun la echipele pe care le conduc îi ajută să joace așa cum își doresc. Meciul între două dintre cele mai ofensive echipe din acest sezon nu se putea termina decât cu un spectacol cu multe goluri, însă nimeni nu s-ar fi gândit chiar la 9 reușite.

ADVERTISEMENT

„Cred că ambele am arătat ce fel de echipe suntem. A fost un meci excepțional; ca antrenor, nu am mai trăit niciodată un meci cu această intensitate, cu această dorință de a câștiga și cred că toți fanii, indiferent de echipa pe care o susțin, au fost bucuroși să vadă acest tip de spectacol. Ambele echipe și toți jucătorii merită felicitări. Când ai un avans de trei goluri (n.r. PSG a condus cu 5-2), adversarul își asumă multe riscuri. A fost foarte dificil și va fi la fel și pentru manșa retur. Desigur, sunt lucruri de îmbunătățit, dar deocamdată trebuie să ne bucurăm de situație. Este doar al treilea meci pe care l-au pierdut în acest sezon, suntem foarte fericiți. Am meritat să câștigăm; acest meci a fost incredibil. Cred că ambele echipe și-au arătat caracterul și stilul de a juca fotbal”, a explicat Luis Enrique la finalul partidei.

ADVERTISEMENT

Chiar înainte de a da aceste declarații, Vincent Kompany, care a fost suspendat pentru această partidă, a venit pentru a-l saluta pe Luis Enrique. „Cum ți s-a părut meciul din tribune? Ți-a plăcut?”, l-a întrebat Luis Enrique, râzând, pe antrenorul belgian. În spirit de glumă, dar și din cauza tensiunii, Kompany a răspuns negativ, mai ales că Bayern era condusă la un moment dat cu 5-2.