Waze răspunde la cerințele șoferilor și lansează o nouă funcție! Cu ce noutăți vine aplicația de navigație și ce dipozitive o pot accesa?
Waze este o aplicație de navigație folosită de foarte mulți șoferi din toată lumea, inclusiv de români. De-a lungul timpului, utilizatorii au făcut numeroase cereri privind notificările de avertizare. Se pare că cei de la Waze au luat în considerare feedback-ul șoferilor și au lansat o nouă funcție!
Funcția nouă a fost anunțată în luna aprilie și este acum disponibilă pentru utilizatorii de dispozitive Android, iPhone, Android Auto și CarPlay.
Waze a început să avertizeze cu privire la limitatoarele de viteză. Notificările pentru limitatoarele de viteză au fost implementate recent și nu sunt încă disponibile pentru toate limitatoarele de pe drumuri. Cu toate acestea, pe măsură ce utilizatorii marchează aceste limitatoare în aplicație, acoperirea se va extinde.
Waze se bazează pe contribuțiile utilizatorilor pentru a raporta pericolele de pe drum, cum ar fi gropile, semafoarele defecte, accidentele, benzile blocate și vehiculele oprite pe marginea drumului. Aceste raportări sunt folosite pentru a genera alerte, oferind astfel un avertisment în timp real pentru ceilalți utilizatori aflați în apropiere de acele locații problematice.
Pe lângă raportările utilizatorilor, editorii de hărți din cadrul Waze adaugă avertizări specifice, cum ar fi trecerile la nivel cu calea ferată și, mai nou, limitatoarele de viteză.
Notificările pentru limitatoarele de viteză sunt o actualizare mult așteptată, solicitată de utilizatori de ani de zile. După mai multe întârzieri, Waze a început în luna aprilie să facă implementarea globală a avertizărilor pentru limitatoarele de viteză
Funcția noua este extrem de importantă pentru a îmbunătăți siguranța rutieră. Alerta oferă șoferilor timp suplimentar pentru a încetini, reducând riscul de frânare bruscă și prevenind deteriorarea vehiculului.
Ce alte notificări au fost introduse? Pe lângă limitatoarele de viteză, Waze a introdus și avertizări pentru curbe periculoase și informații despre punctele de taxare. Acestea fac parte dintr-o actualizare mai mare, anunțată luna trecută, care include îmbunătățiri ale navigației în sensurile giratorii și asistență pentru utilizarea corectă a benzii conform traseului ales.