Sport

Weekend cu scandal! Bătaie uluitoare în Bundesliga, înainte de CFR – U Cluj: jucătorul a rămas fără tricou. Video

Conflictul uluitor din finalul meciului CFR - U Cluj nu a fost singurul din acest weekend. Scene asemănătoare au existat pe gazon și într-un derby dintr-un campionat puternic.
08.02.2026 | 09:58
Weekend cu scandal Bataie uluitoare in Bundesliga inainte de CFR  U Cluj jucatorul a ramas fara tricou Video
Cu puțin timp înainte de meciul CFR Cluj - U Cluj, a existat un conflict incredibil și într-un meci din Bundesliga. FOTO: Hepta
ADVERTISEMENT

Borussia Monchengladbach și Bayer Leverkusen s-au întâlnit sâmbătă seară în derby-ul etapei cu numărul 21 din Bundesliga, iar partida s-a încheiat la egalitate, 1-1. În repriza secundă, jucătorii celor două formații au fost implicați într-un conflict, totul pornind de la un gest făcut de fotbalistul gazdelor, Kevin Stoger.

Weekend cu scandal în fotbal! Ce s-a întâmplat în Germania cu puțin timp înainte de CFR – U Cluj

În minutul 68 al partidei dintre Monchengladbach și Leverkusen, Kevin Stoger și Exequiel Palacios au fost implicați într-un conflict la marginea terenului. Germanul l-a prins de tricou pe adversarul său în primă fază, după care i l-a smuls, iar jucătorii ambelor formații au sărit în ajutorul coechipierilor.

ADVERTISEMENT

Spre deosebire de conflictul mult mai dur de la partida CFR Cluj – U Cluj, la duelul din Germania nu s-a lăsat cu cartonașe roșii, cei doi fotbaliști fiind sancționați de „central” doar cu câte un galben. Scorul final al meciului, 1-1, fusese stabilit încă de la pauză. Gazdele au deschis scorul prin Engelhardt, în timp ce oaspeții au egalat prin autogolul lui Sander.

Pe cine va întâlni Bayer Leverkusen în UEFA Champions League

Rezultatul de sâmbătă poate fi considerat unul pozitiv pentru cei de la Monchengladbach, care sunt implicați în lupta pentru evitarea retrogradării. De cealaltă parte, Bayer Leverkusen este implicată în bătălia pentru locurile de UEFA Champions League. Gruparea antrenată de Kasper Hjulmand ocupă momentan locul 5, la 3 puncte în urma celor de la VfB Stuttgart.

ADVERTISEMENT

Echipa are un meci în minus, deoarece partida cu Hamburg din ianuarie a fost amânată. În actuala stagiune din cea mai importantă competiție inter-cluburi, cei de la Leverkusen au terminat faza ligii pe locul 16 și au avansat în play-off, unde se vor lupta pentru calificarea în optimi cu grecii de la Olympiacos, partidele urmând să se dispute pe 18 și 24 februarie.

ADVERTISEMENT