Rezultatele înregistrate luni, 13 februarie, în marile campionate din Europa.
SERIE A, etapa 22
LA LIGA, etapa 21
Formația PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a terminat la egalitate, în deplasare, scor 2-2, cu echipa Asteras Tripolis, în etapa a 22-a a campionatului Greciei.
Oaspeți au condus cu golurile marcate de Nasberg (6) și Thomas (82), dar să văzut egalată în prelungirile după reușitele lui Sito (90+1) și Atienza (90+4). TRupa tehnicianul român se află pe locul 3 în clasament, cu 44 de puncte, la 7 puncte în spatele liderului Panathinaikos Atena.
Meciul cu Barcelona a fost unul de coșmar pentru francezul Francis Coquelin, mijlocașul de 31 de ani al lui Villarreal. În minutul 32 al partidei, la o fază din apropierea propriului careu, el a încercat să-l deposedeze pe Franck Kessie, dar și-a înfipt piciorul în iarbă. A fost lovit apoi involuntar de fotbalistul Barcelonei, asupra genunchiului s-a creat o presiune uriașă, iar acesta a cedat.
Cu ochii în lacrimi și urlând de durere, Coquelin a părăsit terenul pe targă, imaginile terifiante stârnind îngrijorare în tribune. Medicii l-au acoperit cu o pătură, apoi l-au transportat de urgență la spitalul IMED din Valencia.
Primele informații indică faptul că francezul ar fi suferit o ruptură a ligamentului încrucișat anterior, care necesită o operație destul de complicată. Estimările sunt că perioada de repaus va fi cuprinsă între 6 și 9 luni.
LIGUE 1, etapa 23
BUNDESLIGA, etapa 20
SERIE A, etapa 22
LA LIGA, etapa 21
FINAL DE MECI. Barcelona a câștigat la limită împotriva lui Villarreal și s-a distanțat la 11 puncte de Real Madrid, care are un meci mai puțin.
Min. 18: GOOOL Barcelona! Robert Lewandowski îl găsește foarte bine cu o pasă în careu pe Pedri. Tânărul fotbalist al „catalanilor” a înscris cu o execuție din interiorul careului.
Min. 1: Partida a început!
Villarreal: Reina – Foyth, Albiol, Torres, Moreno – Capoue, Parejo, Coquelin – Pino, Morales, Baena. Rezerve: Alvarez, Chukwueze, Cuenca, Kiko, Mandi, Mojica, Nino, Terrats, Trigueros. Antrenor: Setien.
Barcelona: ter Stegen – Kounde, Araujo, Christensen, Balde – Kessie, de Jong, Pedri – Raphinha, Lewandowski, Gavi. Rezerve: Alarcon, Alba, Alonso, Fati, Garcia, Pena, Roberto, Tenas, Torre, Torres. Antrenor: Xavi.
FINAL DE MECI. Napoli s-a impus la scor de neprezentare și a luat avans în fruntea clasamentului din Serie A.
Min. 79: GOOOL Napoli! Giovanni Di Lorenzo pasează prin defensiva adversă și îl găsește liber pe Elmas care înscrie cu un șut la colțul stâng al porții.
Min 65: GOOOL Napoli! Victor Osimhen a introdus mingea în poartă după o deviere a lui Min-Jae Kim.
Min. 22: GOOOL Napoli! Kvaratskhelia înscrie la capătul unei acțiuni individuale de excepție.
Min. 1: Partida a început!
Napoli: Meret – Di Lorenzo, Rrahmani, Kim, Rui – Anguissa, Lobotka, Zielinski – Lozano, Osimhen, Kvaratskhelia. Rezerve: Bereszynski, Demme, Elmas, Gaetano, Gollini, Juan Jesus, Marfella, Ndombele, Olivera, Ostigard, Politano, Raspadori, Simeone, Zedadka, Zerbin. Antrenor: L. Spalletti.
Cremonese: Carnesecchi – Ferrari, Chiricheș, Vasquez – Sernicola, Pickel, Meite, Benassi, Aiwu – Afena-Gyan, Tsadjout. Rezerve: Acella, Castagnetti, Ciofani, Galdames, Ghiglione, Saro, Sarr, Valeri. Antrenor: D. Ballardini.
Rezultatele de sâmbătă, 11 februarie
LIGUE 1, etapa 23
AS Monaco – PSG 3-1 (Golovin 4, Ben Yedder 18, 45+1 / Zaire-Emery 39)
Clermont – Marseille 0-1 (Sanchez 45 pen.) *a început mai târziu din cauza unor incidente provocate de fanii oaspeţilor
GERMANIA, etapa 20
Bayern Munchen – Bochum 3-0 (Muller 41, Coman 60, Gnabry 74)
Werder Bremen – Borussia Dortmund 0-2 (Bynoe-Gittens 67, Brandt 85)
Freiburg – Stuttgart 2-0 (Grifo 60, 84 / Fuhrich 30)
Hoffenheim – Leverkusen 1-3 (Nsoki 77 / Andrich 6, Diaby 47, Hlozek 56)
Mainz – Augsburg 3-1 (Lee Jae-Sung 21, 52 Onisiwo 24 / Demirovic 28)
RB Leipzig – Union Berlin 1-2 (Henrichs 24 / Haberer 61, Knoche 72 pen.)
SERIE A, etapa 22
Empoli – Spezia 2-2 (Cambiaghi 71, Vignato 90+4 / Verde 25, 31)
Lecce – AS Roma 1-1 (Ibanez 7 aut. / Dybala 17)
Lazio – Atalanta 0-2 (Zappacosta 22, Hojlund 65)
LA LIGA, etapa 21
Almeria – Betis Sevilla 2-3 (Suarez 27, Costa 62 / Rodri 6, Canales 42, Guardado 70)
FC Sevilla – Mallorca 2-0 (En Nesyri 28, Gil 40)
Valencia – Athletic Bilbao 1-2 (Castillejo 17 / Williams 30, Sancet 72)
Weekend-ul european 10-13 februarie ne reconectează la atmosfera marilor campionate de pe continent, având noi etape, complete, în Ligue 1, Bundesliga, Serie A și La Liga. Nu sunt de această dată meciuri de gradul 1, poate cu excepția celui din Franța, AS Monaco – PSG, care este o confruntare de tradiție între două dintre cele mai ofensive formații din Ligue 1. Mai ies în evidență ca impact partidele Lazio – Atalanta în Serie A, din zona locurilor de Champions League, și Villarreal – FC Barcelona.
Sunt așadar etape complete în cele patru campionate de top după Premier League, de departe cea mai puternică și mai valoroasă întrecere înternă de pe continent. Lupta din cele două zone diametral opuse, dar la fel de importante, a locurilor europene și a retrogradării oferă în continuare foarte multe partide cu impact direct și, prin urmare, de real interes.
În Ligue 1 avem un meci la vârf, AS Monaco – PSG, dar la fel de interesante sunt și partidele Lyon – Lens sau Toulouse – Rennes. În Bundesliga, Bayern Munchen are la prima vedere un joc foarte facil acasă cu Bochum. Meci direct de Champions League este RB Leipzig – Union Berlin, iar ca tradiție Werder Bremen – Borussia Dortmund.
În Serie A, liderul detașat Napoli, pe care toată lumea îl vede deja cu scudetto în vitrină, abia așteaptă să își ia revanșa acasă în fața „lanternei roșii”, fără victorie încă în campionat, Cremonese, după incredibila eliminare în Cupa Italiei. Meciul vedetă este de zona Champions League, între Lazio și Atalanta. AC Milan are meci greu acasă cu ACTorino, iar Inter va evolua pe terenul codașei Sampdoria.
În La Liga, FC Barcelona devine tot mai evident că este sprinterul care trece deja în mare viteză pe lângă rivalul Real Madrid, din ce în ce mai obosit. Catalanii merg la Villarreal să scufunde „Submarinul galben”, având o tradiție puternică în succese pe „El Madrigal”. Real Madrid nu joacă, deoarece participă în Maroc la CM al cluburilor.
LIGUE 1, etapa 23
BUNDESLIGA, etapa 20
SERIE A, etapa 22
LA LIGA, etapa 21
Sâmbătă, 11 februarie
LIGUE 1, etapa 23
GERMANIA, etapa 20
SERIE A, etapa 22
LA LIGA, etapa 21
LIGUE 1, etapa 23
BUNDESLIGA, etapa 20
SERIE A, etapa 22
LA LIGA, etapa 21
SERIE A, etapa 22
LA LIGA, etapa 21
* Meciul Real Madrid – Elche are loc miercuri, 15 februarie, de la ora 22:00
Sunt multe partide din cele patru campionate de top, Ligue 1, Bundesliga, Serie A și La Liga care vor fi transmise în direct pe micile ecrane în weekend-ul european 10-13 februarie. Dar, evident, cele trei meciuri amintite, AS Monaco – PSG, Lazio – Atalanta și Villarreal – FC Barcelona sunt în prim plan, fiind în direct pe toate cele trei posturi de televiziune, Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport.
Din Ligue 1 vor figura în total patru meciuri cu cel de la Monte Carlo, pentru că vom mai putea urmări Clermont – Marseille, Toulouse – Rennes și Lyon – Lens. Din Bundesliga, tot patru jocuri: Schalke 04 – Wolfsburg, Bayern Munchen – Bochum, Hoffenheim – Leverkusen și Leipzig – Union Berlin. Din cele zece partide din Serie A, doar Bologna – Monza nu va fi televizat iar din cele zece din La Liga vom putea viziona șapte
AS Monaco – PSG este unul dintre cele mai așteptate meciuri din acest weekend european. Ambele echipe au jucători foarte valoroși în atac, dar antrenorul Christophe Galtier nu va putea etala pe Stade Louis II cel mai bun atac. Golgeterul Kylian Mbappe și Messi vor lipsi sigur și nu ar fi deloc exclus ca să fie lăsați la odihnă și alți jucători pentru că pe 14 februarie pe Parc des Princes vine Bayern Munchen în manșa tur a optimilor de finală din Champions League.
Din acest motiv sunt șanse serioase ca din formula de start să nu facă parte nici fundașul central Sergio Ramos și este posibil să nu fie prezent nici mijlocașul italian Marco Verratti. Multe absențe care fac din PSG o echipă extrem de vulnerabilă la Monte Carlo.
FC Barcelona se duce la Villarreal, acolo unde mateloții de pe puntea „Submarinului galben” au început deja să aibă frisoane, pentru că în istoria meciurilor directe catalanii au zdrobit echipa locală, având peste 20 de victorii pe stadionul El Madrigal. Și cum Villarreal vine după eșecuri cu Rayo Vallecano acasă și la ultima clasată, Elche, e limpede cam ce moral au gazdele.