Sport

Weekend european 14-16 mai. Chiellini și Dybala și-a luat adio de la fanii lui Juventus în remiza cu Lazio

FANATIK vă oferă amănunte despre partidele din Europa, care au loc în Italia, Spania, Franţa şi Germania, în perioada 14-16 mai, cu accent pe lupta la titlu din Serie A.
16.05.2022 | 23:35
Weekend european 1416 mai Chiellini si Dybala sia luat adio de la fanii lui Juventus in remiza cu Lazio
ADVERTISEMENT
16-05-2022
20:44

Rezultatele partidelor de luni

SERIE A, etapa a 37-a

Sampdoria – Fiorentina 4-1 (Ferrari 16, Quagliarella 30, Thorsby 71, Sabiri 84 / Gonzalez 89 pen.)

– atacantul Louis Munteanu a fost rezervă la oaspeți

Juventus – Lazio 2-2 (Vlahovic 10, Morata 36 / Alexa Sandri 51 aut., Milinkovic-Savic 90+6)

– fundașul Ștefan Radu a intrat în minutul 84 la oaspeți

sa

16-05-2022
15:15

Idrissa Gana Gueye a refuzat să poarte un tricou cu un mesaj antihomofobie

Mijlocașul echipei PSG, Idrissa Gana Gueye, a refuzat să poarte un tricou cu un mesaj antihomofobie la meciul cu Montpellier şi a fost scos din lot.

Conform L’Equipe, internaționalul senegalez în vârstă de 32 de ani a refuzat să îmbrace un tricou în culorile curcubeului pentru a sprijini lupta împotriva homofobiei, la fel cum a făcut și anul trecut, când s-a dat accidentat, și din această cauză nu a mai fost trecut pe foaia de joc.

Antrenorul Mauricio Pochettino a explicat vag la conferinţa de presă absenţa jucătorului: ”Nu a fost accidentat. Din motive personale, numele său nu a fost scris pe foaia de joc”.

”Jucătorii cluburilor de fotbal şi în special cei de la PSG sunt modele pentru tinerii noştri. Ei au datoria de a da un exemplu. Refuzul lui Idrissa Gana Gueye de a se alătura luptei împotriva homofobiei nu poate rămâne nepedepsit”, a declarat Valerie Pecresse, preşedintele regiunii Ile de France.

Asociaţia care luptă împotriva homofobiei în sport, Rouge Direct, aşteaptă o explicaţie din partea lui Idrissa Gana Gueye pe acest subiect. ”Homofobia nu este o opinie, ci o crimă. LFP şi PSG trebuie să-i ceară lui Gana Gueye să dea explicaţii şi foarte repede. Şi să fie sancţionat dacă este necesar”, a scris asociaţia pe Twitter.

16-05-2022
13:42

Ibrahimovic a distrus autocarul Milanului

Legendarul atacant al echipei AC Milan, Zlatan Ibrahimovic, prinde tot mai puține minute în ultima perioadă, dar atrage în continuare atenția prin gesturile sale.

Înaintea meciului cu Atalanta de duminică, din etapa a 37-a din Serie A, autocarul Milanului a fost așteptat în fața stadionului San Siro de mii de suporteri care au creat o atmosferă incendiară, cuprinși de euforia faptului că favoriții sunt aproape de câștigarea titlului după o pauză de 11 ani.

Intrând în febra atmosferei create de fani, Ibrahimovic a început să bată cu palmele în parbrizul autocarului și, spre uimirea celor prezenți, acesta a cedat sub forța atacantului suedez și s-a crăpat vizibil.

Cu o etapă înaintede finalul sezonului, Milan are un avans de două puncte față de rivala Inter și n u trebuie să piardă în deplasarea de la Sassuolo pentru a-și adăuga în palmares un nou ”scudetto”.

15-05-2022
20:41

Rezultatele partidelor de duminică

SERIE A, etapa a 37-a

Bologna – Sassuolo 1-3 (Orsolini 90+2 pen. / Scamacca 35, 80, Berardi 75)

– fundașul Vlad Chiricheș a fost integralist la oaspeți

Napoli – Genoa 3-0 (Oshimen 32, Insigne 65 pen., Lobotka 81)

AC Milan – Atalanta 2-0 (Rafael Leao 57, Hernandez 75)

– portarul Ciprian Tătărușanu a fost rezervă la gazde, la fel ca și atacantul Valentin Mihăilă la oaspeți

Cagliari – Inter 1-3 (Lykogiannis 53 / Darmian 25, L. Martinez 51, 85)

– mijlocașul Răzvan Marin a jucat până în minutul 79 la gazde, în timp ce portarul Ionuț Radu a fost rezervă la oaspeți

sa

LA LIGA, etapa a 37-a

Athletic Bilbao – Osasuna 2-0 (Berenguer 33, Villalibre 79)

Atletico Madrid – Sevilla 1-1 (Gimenez 30 / En Nesyri 85)

Betis Sevilla – Granada 2-0 (Juanmi 14, 88)

Cadiz – Real Madrid 1-1 (Sobrino 37 / Diaz 5)

– atacantul Florin Andone a fost rezervă la gazde

Getafe – Barcelona 0-0

Levante – Alaves 3-1 (Duarte 53, Marti 74, Morales 90+5 / Joselu 36)

Mallorca – Rayo Vallecano 2-1 (Muriqi 31, Prats 90+2 / Ciss 60)

Villarreal – Real Sociedad 1-2 (Coquelin 43 / Isak 56, Zubimendi 73)

Celta Vigo – Elche 1-0 (D. Suarez 9)

lli

15-05-2022
19:12

Milan, pas uriaș spre titlu

Echipa AC Milan a învins, pe teren propriu, scor 2-0, formația Atalanta Bergamo, într-un meci din  etapa a 37-a, penultima din Serie A, și a făcut un pas mare spre câștigarea titlului.

Trupa lui Stefano Pioli a deschis scorul prin Rafael Leao (56) și a închis tabela prin Theo Hernandez (75), care a înscris după o cursă senzațională din propria jumătate în care a trecut de mai mulți jucători adverși.

Reușita fundașului francez a adus aminte de celebrul gol marcat de Diego Maradona în meciul Argentina – Anglia de la Cupa Mondială din 1986.

15-05-2022
13:44

Bicfalvi a marcat două goluri în Rusia

Atacantul Eric Bicfalvi a marcat două goluri în meciul pe care echipa sa, Ural, l-a câștigat, pe teren propriu, scor 3-0, cu formația Rubin Kazan, în etapa a 29-a, penultima a campionatului Rusiei.

Românul, care a jucat până în minutul 89, a deschis scorul în minutul 23 și a închis tabela în minutul 71. Golul doi a fost reușit de Shatov (57). Cu această victorie, Ural a urcat pe locul 12 în clasament, primul care se salvează direct de la retrogradare, cu 30 de puncte.

15-05-2022
12:48

Chiricheș, gol anulat în victoria lui Sassuolo

Fundașul Vlad Chiricheș a avut un gol anulat în partida pe care echipa sa, Sassuolo, a câștigat-o, în deplasare, scor 3-1, în fața formației Bologna, în etapa a 31-a din Serie A.

Căpitanul naționalei României, care a fost integralist, a marcat în minutul 60, dar reușita sa a fost anulată pentru henț. Golurile învingătorilor au fost înscrise de Scamacca (35, 80) și Berardi (75), în timp ce gazdele au marcat din penalty prin Orsolini (90+1).

14-05-2022
19:05

PAOK, remiză pe terenul campioanei Olympiakos

Formația PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, ci echipa Olympiakos, în etapa a 9-a, penultima a play-off-ului campionatului Greciei.

Oaspeții au deschis scorul prin Soares (2), gazdele restabilind egalitatea prin Carvalho (41). Atacantul Alexandru Mitriță a fost folosit de tehnicianul român până în minutul 76.

Ajunsă la 7 meciuri consecutive fără victorie, PAOK Salonic e pe locul 2, cu 61 de puncte, la egalitate cu Panathinaikos Atena, în timp ce pe poziția a 4-a este Aris Salonic, cu 59 de puncte. În ultima etapă, echipa antrenorului român primește vizita lui Panathinaikos, în timp ce Aris joacă în deplasare cu PAS Giannina.

14-05-2022
13:05

Rezultatele din ultima etapă a sezonului în Bundesliga se joacă acum

Bayern Munchen, Borussia Dortmund, Bayer Leverkusen şi RB Leipzig s-au calificat în grupele Ligii Campionilor

Union Berlin şi Freiburg s-au calificat în Europa League

FC Koln s-a calificat în Conference League

Hertha Berlin va juca împotriva ocupantei locului 3 din 2.Bundesliga barajul pentru rămânerea în Bundesliga

Arminia Bilefeld şi Furth au retrogradat în 2.Bundesliga

  • Augsburg – Greuther Furth 2-1 (Caligiuri 10-penalty, Gregoritsch 85 / Ngankam 23)
  • Arminia Bielefeld – Leipzig 1-1 (Serra 70 / Orban 90+3)
  • Borussia Dortmund – Hertha Berlin 2-1 (Haaland 67-penalty, Moukoko 85 / Belfodil 18-penalty)
  • Bayer Leverkusen – Freiburg 2-1 (Alario 54, Palacios 90+7 / Haberer 88)
  • Mainz – Eintracht Frankfurt 2-2 (Ingvartsen 10, 50 / Tuta 26, Borre 35)
  • Borussia Monchengladbach – Hoffenheim 5-1 (Stindl 26, Plea 44-penalty, Hofmann 45+2, 69, Embolo 53 / Kramaric 3)
  • VfB Stuttgart – FC Koln 2-1 (Kalajdzic 13, Mavropanos 90+2 / Modeste 60)
  • Union Berlin – VfL Bochum 3-2 (Promel 6, Awoniyi 24-penalty, 88 / Zoller 55, Lowen 79)
  • Wolfsburg – Bayern Munchen 2-2 (Wind 45, Kruse 58 / Stanisic 17, Lewandowski 41)

Starurile Robert Lewandowski şi Erling Haaland, la ultimul meci în Bundesliga

Robert Lewandowski este titular la Bayern Munchen, în meciul cu Wolfsburg, ceea ce ar putea să fie ultima apariţie a polonezului la campioana Germaniei. Atacantul de 33 de ani a primit undă verde din partea conducerii clubului pentru un transfer la FC Barcelona.

“Am vorbit cu Lewa. În timpul conversaţiei ne-a informat că nu va accepta oferta noastră pentru prelungirea contractului şi că vrea să plece de la club”, a declarat Hasan Salihamidzic.

De asemenea, Erling Haaland va juca ultimul lui meci în Bundesliga, în duelul dintre Borussia Dortmund şi Hertha Berlin. Atacantul norvegian va juca la Manchester City din vară.

Ne pregătim de penultimul weekend european din stagiunea 2021-2022. Sâmbătă, 14 mai, duminică, 15 mai, şi luni, 16 mai, se vor derula noi etape, penultimele în Ligue 1, Italia şi La Liga şi ne vom despărţi de Bundesliga, unde are loc runda finală. Singurul loc unde încă lupta la titlu a rămas deschisă este Serie A, războiul milanez continuând.

Programul meciurilor din weekend european 14-16 mai

Sâmbătă, 14 mai

LIGUE 1, etapa a 37-a, ora 22:00

Bordeaux – Lorient

Lyon – Nantes

Metz – Angers

AS Monaco – Brest

Montpellier – PSG

Nice – Lille

Rennes – Marseille

Saint Etienne – Reims

Strasbourg – Clermont

Troyes – Lens

BUNDESLIGA, etapa a 34-a (ultima), ora 16:30

Augsburg – Greuther Furth

Arminia Bielefeld – Leipzig

Borussia Dortmund – Hertha Berlin

Bayer Leverkusen – Freiburg

Mainz – Eintracht Frankfurt

Borussia Monchengladbach – Hoffenheim

VfB Stuttgart – FC Koln

Union Berlin – VfL Bochum

Wolfsburg – Bayern Munchen

SERIE A, etapa a 37-a. ora 19:00

ora 16:00 Empoli – Salernitana

Udinese – Spezia

Verona – Torino

ora 21:45 AS Roma – Venezia

LA LIGA, etapa a 37-a

ora 19:30 Espanyol – Valencia

Duminică, 15 mai

SERIE A, etapa a 37-a

ora 13:30 Bologna – Sassuolo

ora 16:00 Napoli – Genoa

ora 19:00 AC Milan – Atalanta

ora 21:45 Cagliari – Inter

LA LIGA, etapa a 37-a, ora 20:30

Athletic Bilbao – Osasuna

Atletico Madrid – Sevilla

Betis Sevilla – Granada

Cadiz – Real Madrid

Getafe – Barcelona

Levante – Alaves

Mallorca – Rayo Vallecano

Villarreal – Real Sociedad

Celta Vigo – Elche

Luni, 16 mai

SERIE A, etapa a 37-a

ora 19:30 Sampdoria – Fiorentina

ora 21:45 Juventus – Lazio

Sâmbătă trag obloanele germanii cu partidele ultimei etape. Se ştiu trei dintre cele patru echipe calificate pentru viitoarea ediţie a grupelor Champions League: campioana Bayern Munchen, Borussia Dortmund şi Bayer Leverkusen, a patra fiind o formalitate, pentru că RB Leipzig are două puncte peste locul 5, Freiburg, şi merge la penultima clasată, Arminia Bielefeld, unde este mare favorită.

ADVERTISEMENT

În Europa League vor juca Freiburg şi Union Berlin, iar Koln va reprezenta Bundesliga în Conference League. Lucrurile ar putea fi şi mai bune dacă Eintracht Frankfurt va cuceri trofeul Europa League, echipa situată pe locul 12 urmând a fi calificată de drept în grupele Champions League!

La retrogradare, alături de Greuther Furth va merge Arminia Bielefeld, dar situaţia locului 18, de baraj, ocupat acum de Stuttgart, poate suferi modificări, în sensul în care şvabii vor juca acasă cu Koln, care e deja în Europa iar Herthe Berlin, locul 17, trei puncte mai mult ca Stuttgart, va evolua la Dortmund, contra Borussiei. O victorie Stuttgart şi un eşec Hertha înseamnă şvabii salvaţi şi berlinezii la baraj!

ADVERTISEMENT

La francezi e luptă mare la locurile pentru Europa

În Ligue 1, penultima etapă are loc toată sâmbătă. Aici sunt multe semne de întrebare. Pentru locul 2 luptă Marseille cu Monaco. OM are meci extrem de greu la Rennes, unde a pierdut şi PSG, în timp ce echipa din Principat joacă acasă cu Brest. Rennes dacă bate pe Marseille mai speră la locul 3, ocupat acum de Monaco. Nice, Strasbourg şi chiar Lens trag de poziţiile de Europa League şi Conference League.

Situaţia e complicată de faptul că Nantes a câştigat Cupa Franţei, în felul acesta pierzându-se şansa pentru echipele de pe locurile 5-7 de a merge toate în cele două cupe continentale. Şi jos, la retrogradare, nimic nu e clar, Metz mai sperând să urce de pe loc retrogradabil pe cel de baraj şi să o aducă în loc pe Saint Etienne.

ADVERTISEMENT

Villarreal şi Real Sociedad, confruntare directă pentru Europa League

În La Liga, primele patru sunt bătute în cuie: campioana Real Madrid, Barcelona, Sevilla şi Atletico Madrid. Betis Sevilla e deja în Europa League prin câştigarea Cupei Spaniei. Villarreal şi Real Sociedad au mari şanse şi ele, doar de văzut care va fi în Europa League şi care în Conference League.

AC Milan – Atalanta, obstacol decisiv pentru rossoneri la titlu

În Serie A toată lumea urmăreşte cu sufletul la gură confruntarea celor două mari puteri milaneze pentru câştigarea titlului. Inter are un meci parcă mai abordabil, deşi nu uşor, pe terenul echipei lui Răzvan Marin, Cagliari, disperată că va lua drumul Serie B. Totuşi echipa lui Simone Inzaghi e net superioară şi trebuie să se impună.

ADVERTISEMENT

Mult mai dificilă e misiunea liderului Milan, deşi va juca acasă, pe San Siro, cu casa închisă, pentru că primeşte pe Atalanta, care trage la o cupă europeană şi care mereu este unul dintre cei mai nepoftiţi oaspeţi din Serie A. Dacă va câştiga atunci Milan va trebui să mai bifeze un rezultat pozitiv în ultima rundă, la Reggio Emilia, cu echipa lui Vlad Chiricheş, Sassuolo, pentru a redobândi un scudetto cu care nu s-a mai întâlnit de foarte mulţi ani.

ADVERTISEMENT