Wenger: “Siguranţa fanilor este principala grijă legată de Mondial”

Adrian Căpriţă   
în Nicio categorie
21/09/2013, 10:02
Wenger: “Siguranţa fanilor este principala grijă legată de Mondial”

Managerul celor de la Arsenal, Arsene Wenger, a făcut un apel la FIFA să îşi păstreze decizia organizării Campionatului Mondial din 2022 în Qatar, în perioada verii, însă să accepte îngrijorarea legată de siguranţa şi sănătatea suporterilor în aceste condiţii de caniculă.

Ţările din Europa au pus presiune pe FIFA să mute turneul final din Orientul Mijlociu iarna, în lunile ianuarie şi februarie. Însă, cei de la Comitetul Internaţional Olimpic au declarat că în acelaşi timp au loc şi Jocurile Olimpice şi nu ar fi o idee foarte bună.

Tehnicianul “tunarilor”, Arsene Wenger, a declarat că este nevoie de încredere. “FIFA trebuie să îşi menţină decizia. Cei care au votat ştiau că în Qatar este cald şi cu siguranţă ştiau că turneul final are loc vara. Aşa a fost mereu, aşa sînt regulile FIFA. Aceştia au votat Qatar şi acum este nevoie de încredere că au luat cea mai bună decizie. Principala îngrijorare trebuie să fie legată de sănătatea fanilor şi siguranţa acestora.”

Închide ×