Compania aeriană Wizz Air a anunțat că va face câteva schimbări începând cu anul 2025. În acest sens, cei care și-au planificat deja unele zboruri de pe aeroportul din Otopeni, „Henri Coandă”, au fost informați că vor pleca de pe aeroportul din Băneasa, „Aurel Vlaicu”.
Începând cu anul 2025, Wizz Air a anunțat că unele din zborurile sale vor fi relocate de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa „Aurel Vlaicu”.
„Wizz Air anunţă că, începând cu 15 ianuarie 2025, unele dintre zborurile sale din Bucureşti vor fi relocate de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa „Aurel Vlaicu”.
Această mutare strategică urmăreşte să ofere opţiuni de călătorie diversificate şi să îmbunătăţească experienţa pasagerilor”, anunţă compania”, a anunțat compania.
Primele mutări vor intra în vigoare în data de 15 ianuarie. Este vorba despre ruta Cracovia – București Băneasa, operată în zilele de luni, miercuri și vineri, dar și de ruta Napoli – București Băneasa, operată zilnic.
În data de 30 martie va mai avea loc o modificare, vom avea ruta Abu Dhabi – București Băneasa. Cursa este operată în zilele de luni, miercuri, vineri și duminică.
În acest context, pasagerii care deja și-au rezervat un loc la una dintre aceste rute au fost deja informați cu privire la schimbările ce îi așteaptă. Compania îi roagă să își verifice e-mailul și să confrme modificările.
„Pasagerii care zboară pe aceste rute sunt rugaţi să îşi verifice e-mailul pentru informaţii detaliate şi pentru a confirma noul aeroport de plecare sau de sosire. Pasagerii care şi-au achiziţionat bilete prin intermediul agenţiilor de turism online sunt rugaţi să ia legătura cu acestea şi să confirme modificările.
Wizz Air se dedică să asigure o experienţă de călătorie plăcută pentru pasagerii săi. Această relocare face parte din eforturile continue ale companiei aeriene de a spori confortul celor care călătoresc dinspre şi către Bucureşti, oferind mai multe opţiuni şi asigurând o călătorie eficientă”, precizează compania.